Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Anisie nu vrea 6% din PIB pentru Educație? ”Nu am ce să fac cu banii”

© Photo : Facebook / Monica Cristina AnisieMonica Cristina Anisie
Monica Cristina Anisie - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministrul Educației și Cercetării susține că, mai întâi, trebuie create sau dezvoltate programe care, la momentul de față sunt în stadiul de pilotare. Este vorba despre programe precum ”masa caldă” sau ”școala după școală”.

BUCUREȘTI, 15 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. În opinia Monicăi Anisie, bugetul trebuie să crească gradual și a susținut că se va preocupa să crească bugetul învățământului preuniversitar.

Demnitarul a precizat că, la momentul acesta, în învățământul preuniversitar lucrurile stau mai prost decât în cel universitar și că bugetul pe care îl primește învățământul preuniversitar este mai mic decât în învățământul universitar.

”Eu mă voi preocupa ca acest buget să se îndrepte în principal către învățământul preuniversitar, către baza aceea, pentru că cei mai importanți sunt acești învățători, educatori, chiar și cam până când se termină gimnaziul, profesorii, învățătorii și educatorii își pun amprenta asupra copilului”, a explicat Monica Anisie

În ceea ce privește alocarea unui procent de 6% din PIB, Anisie a explicat că și acest buget trebuie să crească gradual, pentru că nu poate fi dat din primul moment fără să se știe măsurile care vor fi luate pe termen mediu și lung.

”Vă spun de ce. Pentru că, hai să spunem că astăzi ni se dau cei 6% din PIB. Astăzi! Dar eu, pe construcția pe care o am acum, cu cei 6% nu am ce să fac”, a declarat ministrul Educației și Cercetării.
Monica Cristina Anisie - Sputnik Moldova-România
Societate
Anisie bagă spaima în profesori: încep controalele neanunțate în școli

Anisie a explicat că ar fi corect să se gândească să investească acești bani nu doar în salarii, ci să găsească și niște măsuri care să conducă la progresul educațional al elevului. În acest sens, a dat ca exemplu măsura unei mese la școală și un after school pe care să nu îl mai plătească părintele.

Din PIB-ul pe anul 2019, estimat la 1.031 de miliarde de lei, 6% înseamnă 61,8 miliarde lei. Potrivit celei mai recente rectificări bugetare, suma rămasă anul acesta pentru capitolul educație a fost cu 1,03 miliarde mai mică decât alocarea inițială, de 30,9 miliarde lei. Așadar alocarea ar fi cel puțin dublă față de cea actuală, mai precizează edupedu.ro.

Reamintim că ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarant că își menține promisiunea de a aloca 6% din PIB pentru Educație.

Fluxul de știri
0