BUCUREŞTI, 14 nov – Sputnik, Doina Crainic. Pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România vor fi amplasate, începând cu data de 15 noiembrie, 13 noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Şoferii găsiţi cu nereguli vor fi sancţionaţi cu amenda contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Aceste puncte de control vor fi instalate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret.
În total, începând din 15 noiembrie, 106 de puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei vor fi în funcţiune pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi din România.