BUCUREȘTI, 12 nov – Sputnik. Washingtonul își propune să separe teritoriile de pe malul estic al râului Eufrat și face totul pentru a crea acolo un cvasistat, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov în cadrul celui de-al doilea Forum al Păcii de la Paris.
"SUA cer statelor din Golf investiții mari pentru crearea unei administrații locale în baza Forțelor Democratice Siriene, kurzi – unitățile populații de autoapărare (miliții) și alții, cu intenții clare de a separa această parte a Siriei și de a controla zăcămintele de petrol de acolo", a spus ministrul rus.
De asemenea, Lavrov a menționat că Statele Unite le interzic aliaților să investească în proiectele de restabilire a Siriei, controlate de oficialitățile de la Damasc.
„Susținem, împreună cu guvernul sirian, invitându-i pe toți, crearea unor condiții pentru modernizarea infrastructurii pentru readucerea refugiaților, pentru ca țara să poată reveni la o viață normală, a subliniat șeful diplomației ruse.
Mai devreme, Lavrov declarase că SUA încearcă să jefuiască Siria prin preluarea ilegală a controlului asupra resurselor de petrol.