BUCUREȘTI, 12 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum câteva săptămâni, controversatul patron de presă, jurnalist, analist și politician Cozmin Gușă s-a reînscris în PSD, anunțul fiind făcut de Daniel Tudorache, primarul și președintele PSD Sector 1.
Anunțul i-a surprins pe liderii din conducerea centrală a PSD, dar a fost bine primit de unele personalități din partid.
Astăzi însă, la furtunoasa ședință CExN, s-a luat o decizie bombă: la doar câteva săptămâni după revenire, Cozmin Gușă a fost exclus din PSD.
Excluderea a fost precedată de postarea unor secvențe în care Gușă atacă dur PSD și face atacuri la persoană la adresa unor lideri PSD.
Cozmin Guşă a fost secretar general al PSD între 2001 şi 2003, fiind adus în partid de Adrian Năstase. Gușă a demisionat din PSD și s-a înscris în Partidul Democrat, devenind chiar şef de campanie a lui Traian Băsescu la alegerile din 2004.
Tot astăzi a fost exclus și primarul municipiului Bacău, dar și Ana Birchall.