BUCUREȘTI, 9 nov - Sputnik, Marius Holdean. Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat ieri, la Târgu-Jiu, că PSD va contesta 2.000 de voturi prin corespondenţă care au fost deja înregistrate pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, motivând o lipsă de transparenţă.
Cu toate astea, potrivit autorităţilor electorale, dacă unul dintre voturile respective este acordat unui candidat care nu ajunge în turul doi, atunci votul este considerat nul.
Totul s-a întâmplat pentru că alegătorii din străinătate care s-au înscris pentru a vota prin corespondenţă au primit două plicuri pentru a-şi exprima opţiunea de vot. Aproape 2.000 de cetăţeni români au votat deja şi pentru turul al doilea, deşi încă nu se ştie ce candidaţi ajung în această fază a procesului electoral.
„Vom contesta acest lucru. Nu este un lucru normal, nu ştim cine va intra în turul doi, eu cred că trebuie dată dovadă de mai multă transparenţă şi cred că să trimiţi două buletine odată cu toţii candidaţii şi pentru turul unu şi pentru turul doi nu este un lucru bun”, a declarat Viorica Dăncilă.
Însă purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Anamaria Revnic-Călugăriţa, a explicat că cele 2.000 plicuri cu voturi prin corespondenţă pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale vor fi desigilate în seara zilei de 24 noiembrie:
”Au fost primite şi înregistrate 2.000 de plicuri cu voturi prin corespondenţă pentru turul doi, ele vor fi desigilate abia în seara zilei de 24 noiembrie, după ora 21.00. În cazul în care pe buletinul de vot opţiunea pe care a selectat-o alegătorul nu se regăseşte în turul doi, adică candidatul selectat nu se regăseşte între cei doi candidaţi care participă la turul al doilea, votul va fi anulat, este considerat nul”, a afirmat Revnic-Călugăriţa.
Reprezentanta AEP spune că alegătorilor care care au optat pentru vot prin corespondenţă le-au fost expediate deodată ambele plicuri cu ambele buletine de vot pentru cele două tururi de scrutin pentru că aşa prevede legea:
„Nu ar fi fost timp fizic ca ele să fie expediate abia după ce Curtea Constituţională ar fi validat rezultatul alegerilor şi s-ar fi stabilit lista cu cei doi candidaţi care să participe, prin urmare ele au fost trimise anticipat, buletinul de vot a avut exact acelaşi format, iar alegătorii ar fi trebuit să aştepte până la turul al doilea să-şi exprime opţiunea de vot şi să expedieze plicul abia după ce ar fi aflat care sunt cei doi candidaţi care merg mai departe”, a adăugat purtătorul de cuvânt al AEP.
Ea susţine că în instrucţiunile din interiorul plicurilor, popularizate pe toate canalele de comunicare, e specificat clar că în cazul celui de-al doilea tur va trebui ca alegătorul să se asigure că participă la al doilea tur de scrutin candidatul pe care îl votează. Odată ce plicul a fost înregistrat, cetăţenii nu mai pot vota, a mai precizat oficialul.