Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

PSRM: Maia Sandu mai are timp până la ora 15:00 să salveze Guvernul și coaliția

© Sputnik / Miroslav RotariMaia Sandu
Maia Sandu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Discuțiile dintre deputații socialiști și premierul Maia Sandu, care au avut loc astăzi în Parlament, au durat mai mult de o oră.

CHIȘINĂU, 8 nov – Sputnik. Deputatul socialist Vasile Bolea a declarat, după întrevederea cu premierul Maia Sandu, care a avut în această dimineață la Parlament, că Blocul ACUM a încălcat flagrant Acordul semnat între partenerii de coaliție: PSRM și Blocul ACUM. Discuțiile dintre deputații socialiști și premierul Maia Sandu au durat mai mult de o oră.

”Acest Acord a fost grav sfidat de colegii din Blocul ACUM și doamna premier. În acest acord sunt referiri inclusiv la reforma justiției și combaterea corupției”, a declarat Bolea.

Socialiștii susțin că prin asumarea răspunderii Guvernului s-a pus cruce pe prevederile Legii cu privire la Procuratură, adoptată de coaliția majoritară la sfârșitul sesiunii de vară.  

”Doamna premier, pe la spate, mișelește, a venit cu un proiect de lege prin care dorește să numească candidații la funcția de procuror, astfel desconsiderând deputații din PSRM, cea mai mare fracțiune din Parlament”, a menționat deputatul.  

Socialiștii acuză partenerii de alianță din Blocul ACUM că au schimbat regulile jocului în timpul jocului. În opinia lor, premierul Maia Sandu este ”o simbioză dintre Plahotniuc și Filat”.

”Pe data de 6 noiembrie s-au schimbat regulile de joc în timpul jocului, așa proceda doar Vladimir Plahotniuc. Maia Sandu este o simbioză dintre Plahotniuc și Filat”, a declarat Bolea.

Fracțiunea PSRM susține că i-au transmis premierului că vrea să păstreze coaliția și Guvernul, dar pentru aceasta Guvernul trebuie să renunțe la legea votată în data de 6 noiembrie.

”Singura cale de ieșire din această situație, este să retragă acest proiect, să discutăm și să votăm acest proiect în Parlament. Timp până la ora 15:00 încă mai este”, a declarat Bolea.

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește în după-amiaza zilei de vineri, 8 noiembrie, în ședință pentru a discuta o singură chestiune: adresarea prim-ministrului Maia Sandu către Parlament, în contextul angajării răspunderii, pe 6 noiembrie, pentru modificarea Legii Procuraturii. Deputații se vor întruni în ședință plenară cu începere de la ora 15:00. Înainte însă de ședința în plen, în Parlament, vor avea loc discuții separate ale fracțiunii PSRM cu premierul Maia Sandu și a președintelui țării cu fracțiunile din coaliția majoritară PSRM-ACUM.

Guvernele de la Chișinău care au căzut după moțiune de cenzură – Infografic>>>

Potrivit modificărilor votate de Guvern prin asumare de răspundere, în funcție de pregătirea și abilitățile profesionale, de integritate și de alte calități personale, prim-ministrul preselectează cel puțin doi candidați la funcția de procuror general și transmite lista candidaților preselectați și dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). În vederea verificării integrității candidaților, autoritățile și instituțiile responsabile vor prezenta orice informație necesară sau vor oferi acces la toate informațiile pe care le dețin.

Fluxul de știri
0