BUCUREȘTI, 5 nov - Sputnik , Dragoș Dumitriu. Surpriză de proporții – și confirmarea unor zvonuri privind legături ascunse. Klaus Iohannis, atât de dur cu fiecare fost ministru al PSD, a făcut două excepții – Ramona Mănescu și mai ales Ana Birchall.
În cazul ministrului Justiției, președintele Iohannis s-a întrecut în laude: ”Doamna ministru Birchall, vă mulțumesc pentru munca depusă în acest mandat, chiar dacă a fost unul scurt”.
”Am constatat: unu, că v-ați implicat total în rezolvarea problemelor care v-au referit, doi, că au fost situații critice în care dvs ați fost în contrasens cu guvernul și conducerea partidului”, a spus Iohannis.
Dar, Iohannis a făcut a adus și jigniri grave, care par să o vizeze pe președinta CSM, Lia Savonea, cu care Ana Birchall a avut un conflict deschis, dar și pe Dan Gîrbovan, care trebuia să o înlocuiască – dar a fost blocată de președinte.Pare să fie vizată și Adina Florea, procurorul care trebuia să preia SIIJ, dar a fost blocată de o grupare din CSM, cu concursul evident al Anei Birchall.
”Am apreciat de fiecare dată această postură pe care ați avut-o pentru independența justiției, și nu pentru niște politruci, care au încercat să subjuge sistemul de justiție”, a spus Iohannis.
Cine sunt ”politrucii”? Judecătoarea Lia Savonea pare prima vizată – dar Iohannis nu a avut curajul să precizeze.
La această atitudine bizară și la dezvăluirea ”preferinței” ascunse a lui Iohannis pentru Ana Birchall, Liviu Pleșoianu a avut o reacție rapidă și dură, în trei puncte:
1. ”Birchall nu trebuia să fie propusă ministru al Justiției niciodată”.
2. ”Birchall tocmai a fost lăudată aproape pasional de Werner”.
3. ”Birchall ar trebui eliberată chiar azi de povara apartenenței la PSD”.
În privința acestui al treilea punct, chiar e ciudat că PSD nu a luat încă această decizie, mai ales că a fost sugerată în repetate rânduri de Viorica Dăncilă și cerută de mulți lideri.
”CEX-ul ar trebui să-i elibereze aripile, ca să poată zbura liniștită la PNL sau oriunde altundeva poftește dânsa”, propune Liviu Pleșoianu, într-o recentă postare.
De remarcat că și Ludovic Orban, dar și noul ministru, Cătălin Predoiu, au adus laude Anei Birchall pentru opoziția față de propriul partid – aspect care spune multe.