Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Opinie: De ce formațiunile politice de dreapta din Moldova sunt atât de dezbinate

© Sputnik / Rodion ProcaVictor Juc
Victor Juc - Sputnik Moldova-România
Abonare
Politologul chișinăuian Victor Juc a vorbit în studioul Sputnik Moldova despre cea mai gravă problemă a segmentului de dreapta din politica moldovenească.

CHIȘINĂU, 24 oct – Sputnik. În primul tur al alegerilor locale desfășurate recent în Republica Moldova, au fost reprezentate practic toate partidele de dreapta, însă niciun reprezentant al acestor formațiuni politice nu a reușit să obțină o victorie absolută.

Comentând această situație, politologul Victor Juc, a menționat că, în ciuda lipsei contradicțiilor ideologice, reprezentanții dreptei din Moldova au o mare problemă pe care nu o pot soluționa de circa treizeci de ani. Practic, toate forțele de dreapta sunt adepte ale ideii de ”absorbție” a Republicii Moldova de către România.

„Pentru unii dintre acești lideri, unionismul a devenit deja o profesie. Ar trebui menționat că multe dintre aceste partide au înregistrat un rezultat bun la alegerile locale. Însă o astfel de dezbinare le-a jucat festa – ele nu au șanse să devină o mișcare politică bună, cu greutate în societate”, a spus politologul.

Juc este sigur că toți liderii formațiunilor politice care împărtășesc ideea unionismului consideră că anume ei trebuie să se afle în capul listei celor care pledează pentru unionism. Ei nu vor să cedeze întâietatea și nu sunt gata de compromisuri.

„Nu există contradicții ideologice pe segmentul de dreapta. Există doar factorul subiectiv – lupta pentru laurii întâietății între liderii partidelor de dreapta. Aceștia, la drept vorbind, nici măcar nu au un plan concret al unirii cu România, ci doar retorică. Nimeni nu a propus nimic concret care să aibă sorți de izbândă. Doar lozinci, și nimic mai mult”, a punctat Juc.
Fluxul de știri
0