Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Negocieri dure pe Brexit: amânarea ieșirii, la pachet cu anticipate

© REUTERS / Jessica TaylorBoris Johnson
Boris Johnson - Sputnik Moldova-România
Abonare
Boris Johnson s-a arătat dispus să facă un compromis cu parlamentarii britanici, și anume să accepte o amânare a Brexitului și mai mult timp pentru a dezbate acordul de ieșire din UE dacă aceștia sunt de acord cu alegeri anticipate

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul britanic Boris Johnson a declarat că va acorda parlamentarilor mai mult timp pentru a dezbate acordul pentru Brexit numai dacă aceştia vor accepta organizarea de alegeri generale pe 12 decembrie, relatează RT

 British Parliament and Big Ben - Sputnik Moldova-România
Internaţional
O nouă propunere pentru Brexit: până când se va amâna ieșirea Marii Britanii din UE

Premierul a spus de altfel că se aşteaptă ca Uniunea Europeană să acorde o prelungire a termenului de ieşire din Uniunea Europeană, care este în prezent 31 octombrie, chiar dacă el nu doreşte ”cu adevărat” acest lucru.

Johnson a cerut laburiştilor să susţină organizarea alegerilor generale într-un vot pe care intenţionează să îl organizeze săptămâna viitoare.

Și liderii europeni ar urma să îşi exprime astăzi voinţa asupra amânării Brexitului cu până la trei luni.

Liderul Camerei Comunelor, Jacob Rees-Mogg, a spus că guvernul va prezenta luni o moţiune prin care va solicita organizarea de alegeri anticipate. Liderul din umbră al Camerei, Valerie Vaz, a spus că laburiştii vor susţine alegerile ”după ce va fi exclusă ieşirea din UE fără acord şi dacă va fi permisă amânarea”.

Într-o scrisoare adresată liderului laburiştilor, Jeremy Corbyn, Johnson a spus că ”opţiunea sa preferată” este o amânare scurtă a Brexitului, ”să zicem pentru 15 sau 30 noiembrie”. În acest caz, a scris el, va încerca să ceară aprobarea acordului în Parlament, cu sprijinul laburiştilor.

David-Maria Sassoli - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Apel către liderii UE să permită amânarea Brexit

Premierul a adăugat că ”presupune” că Corbyn ”va colabora cu mine pentru a ratifica noul acord pentru Brexit, astfel încât să ieşim cu un nou acord, nu fără un acord”.

Dacă amânarea Brexitului va fi până la sfrâşitul lunii ianuarie, Johnson a spus că va cere un vot în Camera Comunelor, săptămâna viitoare, referitor la organizarea de alegeri pe 12 decembrie.

Dacă laburişti vor accepta acest lucru, guvernul va încerca să obţină aprobarea acordului în Parlament înainte ca acesta să fie dizolvat pentru campanie, pe 6 noiembrie.

Întrebat ce ar face dacă laburiştii ar refuza să voteze alegerile, Johnson a spus: ”Vom face campanie zi de zi pentru ca oamenii din această ţară să fie eliberaţi de la a fi supuşi unui Parlament care şi-a pierdut utilitatea”.

Premierul a insistat în mod repetat că Marea Britanie va ieşi din UE săptămâna viitoare, cu sau fără un acord. Dar a fost nevoit să trimită o scrisoare UE pentru a cere o amânare, în conformitate cu o lege aprobată de Parlament luna trecută.

Fluxul de știri
0