Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Veste bună pentru milioane de angajaţi: salariul minim se majorează

© Sputnik / Miroslav RotariRoni
Roni - Sputnik Moldova-România
Abonare
De miercuri, Executivul va pune în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern prin care va fi majorat cu o sumă importantă salariul minim pe economie.

BUCUREŞTI, 23 oct – Sputnik, Doina Crainic. Executivul Dăncilă va pune de miercuri în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern prin care salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei, a anunţat ministrul demis al Muncii, Marius Budăi.

Guvernul actual deja a stabilit că salariul minim diferențiat din domeniul construcțiilor să fie păstrat la 3.000 de lei în 2020.

„Cuantumul salariului de bază minim se stabilește prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”, se precizează în iniţiativa legislativă.

Astfel, sunt reglementate 11 categorii de pregătire, de la muncitori necalificați, al căror salariu este cel minim, până la absolvenții de studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate, ale căror venituri trebuie asigurate prin multiplicarea salariului minim cu coeficientul de 2,8.

Guvernul Dăncilă a fost demis recent prin moțiune de cenzură şi va fi înlocuit curând cu un nou Executiv, ale cărui planuri privind salariile minime sunt încă necunoscute.

„Păi să-i vedem noi pe ăia să continue ceea ce am început noi, să aibă a doua cea mai mică taxare din UE, să aibă şomajul la 3%, să majoreze salariile cu 49%, pensiile cu 45%, şi cu toate acestea, datoria publică în procent din PIB să fie scăzută, pentru că avansul economic al României în ultimii trei ani a făcut ca, pentru prima dată în istoria României, PIB-ul României să treacă de 1.000 de miliarde de lei”, a declarat Budăi la Botoşani, la o întâlnire electorală cu simpatizanţii şi primarii PSD, potrivit România TV
Fluxul de știri
0