Alexandr Hrolenko, observator militar
Operațiunea militară turcă “Izvorul Păcii” nu a simplificat situația creată în nordul Siriei, iar ipotetica zonă de securitate (30 km x 480 km) nu a reușit să devină una atractivă pentru revenirea refugiaților sirieni. Armistițiul anunțat a funcționat mai curând formal, acțiunile militare au continuat. Pentru rezolvarea rebusului politico-militar, liderul turc Recep Tayyip Erdogan a efectuat o vizită în Rusia, la negocieri cu președintele rus Vladimir Putin. În cele din urmă, a fost găsit[ o soluție.
Negocierile complicate între Erdogan și Putin la Soci au durat 6 ore și 20 de minute, iar în cele din urmă s-a ajuns la luarea unor decizii importante care vor permite rezolvarea unei situații destul de acute la frontiera turco-siriană. În seara de 22 octombrie, a fost anunțată suspendarea operațiunilor militare ale Turciei în Siriei. În același timp, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a menționat că evoluția evenimentelor va depinde de respectarea înțelegerilor încheiate, “inclusiv cele legate de retragerea armamentului și a forțelor și mijloacelor unităților kurde”.
Memorandumul final de înțelegere reciprocă între Federația Rusă și Republica Turcia conține 10 puncte și include un mecanism al operațiunii ruso-turce în nordul Siriei. Probabil, cel mai important este punctul cinci: “Începând cu ora 12:00, 23 octombrie 2019, în partea siriană a frontierei turco-siriene, în afara zonei desfășurării operațiunii Izvorul Păcii, vor fi introduse unitățile poliției militare rusești și ale serviciului sirian de grăniceri. Acestea vor contribui la retragerea unităților miliției kurde și armamentului lor la 30 kilometri de frontiera turco-siriană, în decursul a 150 de ore”.
Memorandumul propune ca din amiaza zilei de 28 octombrie să demareze operațiunile de patrulare ruso-turce în raza de 10 kilometri de la frontieră, spre Vest și Est de regiunea operațiunii Izvorul Păcii (în afara orașului Qamishli). Ambele părți urmează să prevină infiltrarea elementelor teroriste și să contribuie la revenirea sigură și voluntară a refugiaților.
Influența constructivă a Rusiei asupra conflictului dintre Turcia și insurgenții kurzi din Siria nu rezolvă toate problemele existente, însă creează o temelie sigură pentru continuarea procesului de soluționare pașnică a diferendului, și pentru păstrarea unei Sirii suverane în granițele existente.
Prietenul la nevoie se cunoaște
Moscova și-a propus să păstreze alianța cu Damascul și relațiile constructive de parteneriat cu Ankara în ciuda operațiunii militare turce „Izvorul Păcii”. Părții ruse i se răspunde cu reciprocitate nu în virtutea unor intenții bune, ci datorită unor fapte concrete, datorită capacității de a da o mână de ajutor la timp într-o situație dificilă.
Operațiunea militară a Turciei în nordul Siriei s-a blocat în primele zile în lupte, a provocat o reacție negativă în întreaga lume. Potrivit președintelui Erdogan, în prima etapă (până la armistițiu) trupele turce au preluat controlul asupra 160 de localități și 2200 kilometri pătrați din teritoriul Siriei. Această suprafață reprezintă doar a șaptea parte din zona de securitate, instituirea căreia planifica partea turcă (30 kilometri x 480 kilometri = 14400 kilometri pătrați). Dacă operațiunea ar fi continuat în același ritm, pentru eliberarea nordului Siriei armata ar fi avut nevoie de cel puțin două luni. Totuși, situația s-a schimbat rapid în defavoarea Ankara.
După anunțarea sancțiunilor antiturce de către SUA, și UE și-a exprimat intenția de a adopta măsuri mai dure. Statele NATO au creat o celulă de criză, legat de operațiunea turcă în Siria. Această „conștiință colectivă” a reunit specialiști din serviciile de informație și securitate, experți militari și consilieri politici. Aceștia și-a propus să-l oprească pe Erdogan. Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că Washingtonul este dispus să aplice inclusiv forța.
Nu trebuie să subapreciem agresivitatea aliaților. În zona turbulențelor din Orientul Apropiat forțele militare și mijloacele NATO reprezintă niște instrumente ale Pentagonului. Spre exemplu, fără a avea vreo autorizație din partea ONU, forțele aeriene britanice au efectuat peste 260 de atacuri aeriene în decurs de cinci ani asupra regiunii, continuând să rămână în componența coaliției americane. Adică, aceștia pot continua bombardamentele la un eventual ordin al Washingtonului.
Memorandumul și unitățile poliției militare ale Rusiei în nordul Siriei, mai la Est de Eufrat, restrâng spațiul de manevră a Pentagonului. În perioada următoare militarii ruși vor primi tehnică suplimentare pentru operațiunile de patrulare. În afară de aceasta, pentru prevenirea unei posibile agresiuni a SUA și aliaților lor în adresa forțelor armate siriene, aflate în regiunile de nord, dar și pentru completarea vidului de securitate, forțele aero-spațiale ale Rusiei se vor concentra la bazele aeriene părăsite de americani și insurgenții kurzi.
Astfel, elicopterele Forțelor aero-spațiale ale Rusiei staționează la aerodromul militar Al Tabqah din provincia Rakka. Astfel de acțiuni au un caracter strict umanitar, nu sunt îndreptate spre crearea unor noi baze militare rusești. În apropiere se află barajul Eufratului, care permite controlul asupra unei cantități importante a resurselor acvatice ale Siriei și deciziile comune de încetare a acțiunile militare în nordul Siriei trebuie să fie luate de guvernele Siriei și Turciei, fără nicio imixtiune a forțelor nelegitime (SUA și NATO).
Influența americană
Memorandumul nu este unul perfect. Rusia contribuie la apropierea dintre Turcia și Siria, însă lipsește o comunicare directă între Ankara și Damasc.
Președintele Siriei, Bashar Assad, se pronunță “în mod categoric împotriva oricărei acaparări a teritoriilor siriene sub orice pretext”. Turcia nu a renunțat la ideea dezarmării totale a formațiunilor paramilitare arabo-kurde, aflate pe teritoriul Siriei, iar președintele Erdogan a declarat la Soci: În decurs de 150 de ore toți teroriștii YPG (milițiile kurde) și tehnica militară grea vor fi retrase la 30 de kilometri distanță și lichidate (traducătorul turc a folosit termenul de “distruse”). Există o mare probabilitate că nu toți kurzii vor cădea de acord cu acest plan. Aceștia ar putea să ia arma în mână sau să plece în Irak, păstrându-și potențialul de luptă. Reprezentanții kurzilor sirieni, Ilham Ahmed, a plecat la Washington pentru consultații.
Militarii americani au părăsit teritoriile de frontieră ale Siriei, iar misiunea asigurarea securității revine armatei guvernului sirian. Totuși, șeful Pentagonului, Mark Esper, a menționat în mod enigmatic două unități care au fost retrase din Siria în Irak. Bagdadul se opune: forțele americane (peste 1000 persoane), retrase din Siria, nu au niciun drept să se afle în Irak. Apropo, frontierele de Vest ale Irakului sunt controlate de kurzi, care se tem de repetarea “scenariului sirian” în Kurdistanul din Irak.
Decizia finală cu privire la retragerea forțelor americane din Siria nu a fost luată. Camera Reprezentanților din Congresul SUA se pronunță împotrivă. Pentagonul nu intenționează să părăsească în totalitate Siria, planificând să lase aici câteva sute de militari. La conferința de presă cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, la Cabul, ministrul Apărării al SUA, Mark Esper a specificat: “Retragerea trupelor americane va dura mai multe săptămâni, nu câteva zile, o parte din acestea vor rămâne în satele din apropierea câmpurilor petroliere din nord-estul Siriei cu scopul prevenirii sosirii a grupărilor ISIS și a altor care și-ar dori utilizarea acestor resurse. Trupele noastre vor rămâne în apropiere de acțiunile militare din Siria”.
Se crează impresia că în regiune are loc o regrupare inexplicabilă a forțelor și mijloacelor sub auspiciul Statelor Unite. Totodată, americani sunt strâmtorați în așa măsură de partenerii și aliații regionali, încât ar putea fi nevoiți să declanșeze acțiuni militare cu cineva din acestea sau cu armata siriană. “Proiecția forței” e o chestiune obișnuită.
