BUCUREȘTI, 22 octombrie - Sputnik, Marius Holdean. "Toți experții ăștia internaționali care ne calcă în picioare o iubesc pe Birchall. Toți delatorii României o adoră pe Birchall. Toti criticii siniștrii din interior și exterior suspină după Birchall. Toti susținătorii abuzurilor unui sistem sinistru o susțin pe Birchall. Toți la unison! Pentru că Birchall e un civil ascultător și disciplinat care nu mai are nicio legătură cu PSD și dezideratele noastre. Și chiar am vrut să știți asta!", a scris Codrin Ştefănescu pe Facebook.
Ana Birchall a fost criticată de toți cei care au apărat independența justiției în fața presiunilor din afara țării, iar Codrin Ştefănescu este doar exponentul acestei tabere din PSD care a observat că Ana Birchall are o altă agendă decât partidul.
Criticile lui Codrin Ștefănescu au legătură și cu raportul MCV pe 2019 despre care s-a aflat că va avea cuvinte de laudă pentru Ana Brichall, în timp ce va critica dur mandatul lui Tudorel Toader.