Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Alegeri locale în Moldova: în ce condiții scrutinul va fi invalidat sau declarat nul

© Sputnik / Miroslav Rotariвыборы примара в Кишиневе
выборы примара в Кишиневе  - Sputnik Moldova-România
Abonare
Alegerile locale sunt considerate nevalabile în anumite circumscripţii dacă la ele au participat mai puţin 25% din alegători și nule dacă în cadrul operaţiilor electorale au fost comise încălcări ale legislației electorale care au influenţat rezultatele votării.

CHIȘINĂU, 20 oct – Sputnik. Cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova îi aleg astăzi pentru un mandat de patru ani  pe viitorii primari și consilieri locali. În cadrul alegerilor locale generale care au loc astăzi, 20 octombrie, în toată țara urmează să fie aleși 898 de primari și  11 580 de consilieri.

Alegeri 2019: Încălcările înregistrate în secțiile de votare - Sputnik Moldova-România
Video
Alegeri 2019: Încălcările înregistrate la secțiile de votare

Pentru cele 898 de mandate de primar s-au înregistrat în cursa electorală 3 761  de candidați, iar pentru 11 580 de mandate de consilier – 50 410 persoane.

Cine câștigă mandatul de primar

Candidatul pentru funcţia de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare.

În cazul în care nici un candidat nu întruneşte mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Aceşti doi candidaţi se înscriu în buletinele de vot în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin. Dacă mai mulţi candidaţi au acumulat un număr egal de voturi, consiliul electoral de circumscripţie efectuează tragerea la sorţi, consemnând faptul respectiv într-un proces-verbal.

La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Când alegerile locale sunt declarate nevalabile sau nule

Alegerile locale sunt considerate nevalabile în anumite circumscripţii dacă la ele au participat mai puţin de 1/4 (25%) din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Hotărârea cu privire la declararea alegerilor nevalabile se adoptă de către Comisia Electorală Centrală în baza actelor prezentate de consiliile electorale de circumscripţie.

Зинаида Гречаная - Sputnik Moldova-România
Moldova
Zinaida Greceanîi: Am votat pentru un primar general care va fi ales din primul tur

De asemenea, alegerile locale pot fi declarate nule dacă în cadrul operaţiilor electorale au fost comise încălcări ale legislației electorale care au influenţat rezultatele votării şi atribuirea mandatelor. Hotărârea cu privire la declararea alegerilor nule se adoptă de către Comisia Electorală Centrală în baza hotărârilor instanţelor de judecată r.

Totodată, dacă în anumite circumscripţii sau secţii de votare alegerile sunt declarate nevalabile sau nule, Comisia Electorală Centrală dispune efectuarea, în termen de 2 săptămâni, a votării repetate pe baza aceloraşi liste electorale, cu aceleaşi candidaturi şi cu participarea aceloraşi consilii şi birouri electorale.

Concurenţii electorali vinovaţi de încălcări ale prevederilor Codului Electoral sunt excluşi din buletinele de vot în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar consiliile şi birourile electorale care au comis asemenea încălcări se înlocuiesc.

Votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care au participat la votare.

În cazul în care, în urma alegerilor, nu a fost ales numărul stabilit de consilieri, Comisia Electorală Centrală va fixa, în termen de 2 săptămâni, alegeri parţiale într-o singură sau în mai multe circumscripţii. Data alegerilor parţiale se stabileşte prin hotărâre a Comisiei Electorale Centrale cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.

Alegeri locale și alegeri parlamentare noi într-o zi

În total în țară au fost deschise 1969 de secții de votare, organizate pentru desfășurarea alegerilor locale generale.

Майя Санду на выборах примара в Кишинев - Sputnik Moldova-România
Moldova
Maia Sandu dorește să vadă la șefia Capitalei o persoană responsabilă și curajoasă

În listele electorale de bază sunt înscriși 2 803 740 alegători. Pentru alegerile locale generale, CEC a tipărit peste 7,8 milioane de buletine de vot. Pentru alegerile de astăzi, Comisia Electorală Centrală a acreditat 1 600 observatori naționali și 145  internaționali. 

Totodată, astăzi au loc și alegeri parlamentare noi în 4 circumscripții electorale uninominale: nr. 17 Nisporeni, Strășeni; nr. 33 Chișinău, ce cuprinde localitățile Sângera, Băcioi, Codru, Trușeni și Durlești, nr. 48 Slobozia, Tiraspol și Bender; și nr. 50 la vest de Republica Moldova.

În circumscripțiile electorale uninominale nr.17 și 33, alegătorii vor fi așteptați să-și aleagă deputatul de pe circumscripție în aceleași secții unde se organizează alegerile locale generale. Pentru circumscripția nr.48 au fost organizate 25 secții de votare, acestea fiind amplasate în localitățile aflate sub jurisdicția constituțională a autorităților publice centrale. 85 de secții de votare au fost deschise pentru circumscripția electorală nr.50.

Pentru cele 4 mandate de deputat vacante, s-au înregistrat în cursa electorală 29 de candidați.

Fluxul de știri
0