BUCUREȘTI, 17 oct – Sputnik. Organizațiile etnicilor români din Ucraina, care fac parte din Consiliul Național al Românilor, s-au adresat președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski cu o scrisoare deschisă în care cer anularea articolului 7 din legea învățământului, care prevede trecerea la predarea exclusiv în limba ucraineană și școlile românești începând cu anul 2023, transmite portalul Bucpress, care a publicat textul integral al adresării.
Potrivit adresării semnate de membrii Consiliului, reunit la Cernăuți, în calitate de subiect al inițiativei legislative președintelui Volodimir Zelenski i se solicită să introducă de urgență unele amendamente la art. 7 al Legii Educației, utilizând normele Constituției Ucrainei: „Cetățenilor care aparțin la minoritățile naționale, în baza legii, le este garantat dreptul la învățământ în limba maternă”, ceea ce corespunde art. 8, 10, 22, 24, 25 și 53 ale Legii Fundamentale a Ucrainei.
Consiliul Național al Românilor din Ucraina argumentează că românii, care sunt o comunitate autohtonă și locuiește pe pământul său de mii de ani, are tot dreptul să vorbească, să-și învețe copiii în școli în limba maternă, să-și păstreze patrimoniul cultural și să se bucure de toate drepturile consfințite de Constituția Ucrainei.
“În momentul de față, pentru populația românească din Ucraina problema utilizării limbii materne în sistemul de învățământ este una prioritară și ne pronunțăm în mod categoric împotriva politicii de asimilare, prevăzută, de fapt, de Legea Educației (art. 7), care va fi implementată de noul ministru al Învățământului. Vă informăm că românii din Ucraina au manifestat întotdeauna un respect aparte față de limba ucraineană și conștientizează necesitatea studierii limbii ucrainene ca limbă de stat, însă nu pe contul reducerii dreptului de a utiliza limb maternă în instituțiile de învățământ”, se mai spune în declarație.
Consiliul Național al Românilor din Ucraina a fost înființat pe 30 iulie 2019, în calitate de organ colectiv al societăților pentru cultura română, care are ca scop coordonarea eforturilor pentru păstrarea identității etnice și lingvistice, realizarea de activități comune pentru sprijinul întregii comunități românești din Ucraina.