”Gata cu ipocrizia! USR cere partidelor parlamentare nu doar să spună că ţin cont de voinţa cetăţenilor, ci şi să acţioneze ca atare! Respingerea de astăzi, din plenul Senatului, a proiectului USR privind alegerea primarilor în două tururi reprezintă cea mai bună dovadă că USR a avut dreptate şi că actuala configuraţie a Parlamentului nu permite adoptarea reformelor reale şi profunde de care România are nevoie. Din acest motiv se impune organizarea cât mai rapidă de alegeri anticipate!”, a transmis USR, printr-un comunicat de presă.
USR a observat că UDMR a votat alături de PSD pentru respingerea proiectului USR, dar şi că PNL, ALDE şi Pro România au avut aproape jumătate dintre parlamentari absenţi.
”Probabil sunt mai importante negocierile pentru un posibil viitor beneficiu într-o guvernare liberală decât să ne asigurăm, cu toţii, că localităţile României nu mai sunt administrate de oameni ce reprezintă doar 10-11% dintre locuitori. Revenirea la alegerea primarilor în două tururi reprezintă prima condiţie din cele patru enunţate de Alianţa USR-PLUS pentru a acorda votul de învestitură Guvernului Orban. Este prima deoarece e esenţială pentru legitimitatea aleşilor locali şi pentru recuperarea democraţiei la nivel local”, a insistat USR.
Formațiunea lui Dan Barna arată de altfel că nu abdică de la principiile sale şi nu renunţă la cele patru condiţii enunţate pentru a acorda un vot de învestitură unui guvern Orban de tranziţie.
Propunerea legislativă a USR privind alegerea primarilor în două tururi a fost respinsă astăzi în Senat prin voturile UDMR şi PSD, în condițiile în care și din partea PNL, ALDE și Pro România s-a observat un absenteism masiv al senatorilor.