Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

PSD revine - punctează clar! Iată ce va face în cazul ”Guvernului Iohannis”

© Photo : Facebook / TSD SlatinaCongresul PSD
Congresul PSD - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Orice întârziere și orice pierdere de timp este o bătaie de joc pentru care vor fi taxați la vot, împreună cu președintele în funcție - acest părinte spiritual al guvernului fără miniștri și fără program”

BUCUREȘTI, 16 oct - Sputnik, Evan Răutu. Într-un mesaj postat aseară târziu, PSD face mai multe precizări pentru a clarifica poziția pe care o vor avea parlamentarii săi la votul de investitură.

”Partidul Social Democrat nu va vota Guvernul lui Iohannis”, anunță PSD. ”În lipsa unui program de guvernare asumat, tot ce avem sunt declarațiile și amenințările liberalilor cu tăieri de pensii și salarii, cu concedieri și restructurări, cu sistarea măsurilor de sprijin pentru antreprenori, cu majorări de impozite și taxe”.

Social democrații își explică foarte clar atitudinea: ”Noi nu putem da un vot de încredere unor asemenea oameni care vin să distrugă și să elimine toate creșterile implementate în ultimii ani”.

”Noi nu ne batem joc de viitorul românilor - NU vom gira aruncarea României în nesiguranță și în sărăcie din cauza unor oportuniști care nu văd mai departe de preluarea puterii!”, anunță PSD.

PSD lansează o provocare partidelor care au votat demiterea Guvernului – ”să vină și să își asume responsabilitatea guvernării”.

”Să vină cu programul, cu viziunea, cu bugetul”, cere PSD, atrăgând atenția că ”orice întârziere și orice pierdere de timp este o bătaie de joc la adresa românilor, pentru care vor fi taxați la vot, împreună cu președintele în funcție - acest părinte spiritual al guvernului fără miniștri și fără program”.
Fluxul de știri
0