BUCUREŞTI, 11 oct – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit unui nou studiu publicat în revista Aging Cell, îmbătrânirea poate, în unele cazuri, să împiedice dezvoltarea cancerului.
Cercetătorii de la Universitatea din Liverpool au comparat schimbările care au loc în corp odată cu vârsta și modificările genetice produse în dezvoltarea cancerului.
„Rezultatele noastre contestă viziunea tradițională cu privire la relația dintre cancer și îmbătrânire și sugerează că procesele legate de îmbătrânire pot împiedica dezvoltarea cancerului”, a spus unul dintre cercetători, Joao Pedro De Magalhaes, citat de Sputnik France.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că, în cazul majorităţii țesuturilor examinate, îmbătrânirea și genele cancerului „evoluează” în direcţii opuse și, într-un anumit sens, se contracarează reciproc.
„În timp ce mutaţiile se acumulează odată cu vârsta şi sunt principalul motor al cancerului, ţesuturile îmbătrânite pot împiedica proliferarea celulelor şi, prin urmare, cancerul”, a precizat cercetătorul.
Totuşi, el a adăugat că sunt necesare studii suplimentare în acest domeniu.