”Sper ca moțiunea de cenzură să nu fie votată”, a scris pe blogul personal Adrian Năstase, cu puțin timp înainte de moțiune. Motivul pentru care fostul premier speră asta, este spus limpede: ”Acceptarea ei ar crea și mai mult haos, în condițiile în care, în apropierea noastră dar și peste ocean, sunt tot mai multe probleme”.
La scurt timp după oficializarea rezultatului moțiunii, Codrin Ștefănescu a scris pe pagina sa de socializare... dur, în stilul care l-a consacrat: ”Vor urma zile negre pentru România!”.
”O gașcă flămândă așteaptă să se înfrupte fără milă din tot ceea ce am construit în ultimii trei ani”, scrie Codrin, subliniind ”Vor devora tot! Se vor sfâșia între ei pentru fiecare bucățică din ceva”.
Mai mult, Codrin Ștefănescu declară deschis că nu PSD a pierdut, ci țara!
”Astăzi nu PSD-ul a fost învins! România a fost! Iar noi trebuie să ne strângem forțele și să ținem piept acestui asalt uriaș. Ca să știți ce ne așteaptă!”
Ori, din punct de vedere politic – și chiar al reinterpretării Constituției și democrației în România, Adrian Năstase avertizează ce înseamnă reușita acestei moțiuni:
”Dacă va trece moțiunea, acest lucru va fi benefic doar pentru Iohannis, care va putea să conducă jocul politic până la alegerile prezidențiale dar și în prima parte a anului viitor”.
Adică, mai cu cuvintele lui Codrin – un fel de tiranie. Adică o uzurpare a unei autorități pe carte președintele nu numai că nu o are, dar e și interzisă prin Constituție. Sau, tradus în paradigma Dragnea – Kovesi, Iohannis (va) face un abuz de putere. Dar, dacă asta vrea poporul…