Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Haos la Londra: peste 300 de protestatari arestați, drumuri şi poduri principale închise

© REUTERS / SIMON DAWSONБеспорядки в Лондоне
Беспорядки в Лондоне - Sputnik Moldova-România
Abonare
Londonezii au parte de o nouă zi de haos şi dificultăţi în trafic, drumuri şi poduri importante fiind închise. Centrul Londrei esie blocat de grupurile de protestatari Extinction Rebellion.

BUCUREŞTI, 8 oct – Sputnik, Doina Crainic. În Londra se desfăşoară ample proteste organizate de grupurile de activişti Extinction Rebellion, care avertizează cu privire la schimbările climatice, potrivit mirror.co.uk. Potrivit sursei, 319 protestatari au fost arestați până acum, centrul Londrei continuând să fie blocat.

Mulți dintre cei care au blocat Horseferry Road peste noapte au fost avertizați că vor fi arestați dacă nu se vor muta în Piața Trafalgar din apropiere, poliția încercând să prevină o a doua zi de perturbări în trafic, însă în zone importante din centrul Londrei practic nu se mai poate circula.

Unii activiști şi-au instalat corturile peste noapte în Piaţa Smithfield și au ţinut un minut de reculegere pentru toate animalele care au fost măcelărite de-a lungul anilor.

„Au venit și ne-au spus că trebuie să ne mutăm. Nu cred că ne vom muta de aici. Nu este un risc dacă știi că vei fi arestat. Voi face aceasta dacă va trebui. Avem suport juridic solid și este o organizație bine înființată, așa că simt că voi fi sprijinit până la capăt. O arestare nu înseamnă o condamnare”, a declarat un tânăr activist, în vârstă de 20 de ani.

Angela Merkel și Boris Johnson - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Avertizarea lui Merkel pe Brexit: Acord improbabil din cauza Irlandei de Nord

Se crede că aproximativ 200 de protestatari s-au instalat în corturi peste noapte pe Horseferry Road și în împrejurimi.

Ofițerii de la Poliția Metropolitană au fost trimişi pe parcursul nopții în centrul Londrei. Potrivit poliţiei, începând cu ora 00:00 au fost arestate 319 de persoane în legătură cu protestele Extinction Rebellion şi se aşteaptă ca în cursul zilei de astăzi numărul arestărilor să crească, posibil cu alte câteva sute.

Noaptea trecută, premierul Boris Johnson a făcut apel la protestatari să înceteze să blocheze drumurile. De asemenea, comercianţii de pe drumurile blocate şi-au exprimat nemulţumirea legată de faptul că afacerile lor sunt afectate de aceste proteste.

Au fost mai puțini protestatari decât 30.000 cât se estima că vor fi ieri, dar aceştia au blocat zone centrale precum podurile Westminster și Lambeth, Victoria Street, Whitehall, Horse Guards Road și The Mall.

Fluxul de știri
0