Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Dezvăluiri şocante din iadul reţelelor de prostituţie - „Autorităţile m-au ignorat”

© AFP 2024 / VALERY HACHEフランス、買春が違法に
フランス、買春が違法に - Sputnik Moldova-România
Abonare
O fată, care se află printre miile de victime ale reţelelor de trafic de carne vie, a făcut mărturisiri şocante despre iadul prin care a trecut în reţelele de prostituţie din Italia, spunând că nu există orăşel din Italia în care să nu fie fete românce, multe minore.

BUCUREŞTI, 8 oct – Sputnik, Doina Crainic. Maria, victimă a unor reţele de trafic de carne vie din Italia, a făcut dezvăluiri şocante, la postul România TV, despre coşmarul prin care a trecut.

Ea a spus că a decis să lase deoparte frica şi să vorbească, încurajând astfel şi alte victime să se facă auzite, spunând situaţia prin care au trecut şi să ceară ajutor.

Fata a fost obligată să lucreze timp de şase ani pentru reţelele de prostituţie din Italia. De fiecare dată când a încercat să scape sau când făcea plângere la poliţie, femeia nu primea niciun ajutor şi ajungea înapoi la reţele.

„Aceste reţele sunt ca pânzele de păianjen, pe tot teritoriul Italiei. Nu există orăşel în care să nu fie fete românce. Unele au 15-16 ani, dar nu spun nimic, pentru că le e frică”, a mărturisit Maria, la postul România TV

Potrivit victimei, 90% dintre fetele capturate din România provin de la ţară, din familii cu situaţie financiară precară. Aceste familii sunt ademenite cu diverse bunuri şi cu promisiunea că fetele vor lucra la restaurante şi hoteluri şi vor trimite bani din străinătate.

Ea a povestit cum fetele erau obligate să facă 25.000-30.000 euro pe lună, din prostituţie.

„Stai în stradă de la 10 la 5 dimineaţa. În timpul ăsta faci 10-15 maşini, dar, când nu ajungeai să faci 800-1.000 de euro pe seară, te puneau să lucrezi şi pe hotel. Aşa ajunge o fată să facă la 30.000 de euro, din care se alege cu foarte puţin, iar asta numai dacă se dă cu capul de pereţi, să trimită în ţară, la familie, 2-300 de euro”, a povestit tânăra.

În urmă cu patru ani, Maria a încercat să facă plângere la Poliţia din Craiova, dar a fost ignorată.

„Am probat pe pielea mea nepăsarea autorităţilor. În momentul în care am mers să fac plângere împotriva unei persoane, în România, spunând că acea persoană mă obligă să mă întorc în Italia, autorităţile mi-au spus că nu pot lua o plângere scrisă şi pot să aleg să nu plec. Le-am spus «Da, dar sunt ameninţată, ajutaţi-mă.» Nimeni nu vrea să facă nimic”, a spus Maria.

Cu aceeaşi nepăsare s-a confruntat şi în Italia: „Când le-am spus că sunt prostituată, mi-au râs în faţă. Du-te la tine acasă, în România! Noi ce vrei să facem? Cine te-a pus să te bagi în toate astea”, a mărturisit victima.

Fluxul de știri
0