CHIŞINĂU, 7 oct - Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a petrecut timpul în Taiga, pădurile dense din Siberia, înainte de ziua sa de naștere din 7 octombrie, a declarat purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.
„Președintele a fost în Siberia, Taiga. S-a bucurat de natura și pădurea de toamnă”, a spus el.
Peskov a subliniat că liderul de la Kremlin, care împlinește 67 de ani, își va petrece ziua „cu rudele și prietenii în aer liber”.
Acest lucru este în contrast cu zilele de naștere anterioare, pe care a preferat să le sărbătorească alături de foşti lideri de ţară sau cu actualii săi omologi.
Anul trecut, fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost unul dintre cei invitați la ziua de naștere a liderului rus. Fostul premier italian a postat chiar și o fotografie pe pagina sa de Facebook, spunând că zboară „către prietenul meu Vladimir Putin”.
În 2017, Putin a spus că și-a sărbătorit ziua de naștere cu președintele chinez Xi Jinping, „bând votcă și măncând cârnați”. Se știe că cei doi șefi de stat au relații foarte bune, iar în 2019 președintele rus chiar i-a făcut cadou lui Xi înghețată, ceea ce îi place foarte mult, relatează presa.