Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Dezvăluiri incendiare! Alexandra ar fi fost traficată în nordul Africii!

© Facebook / Alexandra MacesanuAlexandra Macesanu
Alexandra Macesanu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Alexandru Cumpănaşu a început să facă dezvăluiri şocante din investigaţia independentă pe care o face pe cont propriu și care a ajuns până în Orientul Mijlocul, nordul Africii şi Italia.

BUCUREȘTI, 1 oct - Sputnik, Marius Holdean. Conform informaţiilor venite de la investigatorii angajaţi de unchiul Alexandrei, există dovezi că Alexandra Măceşanu a fost victima unei reţele care duce fete din România în Italia, Monaco și Tunisia.

Aceste date au fost dezvăluite de Alexandru Cumpănaşu ca urmare a unei investigaţii independente în cadrul căreia au fost trimiși oameni în Orientul Mijlocul, în Nordul Africii şi în Italia pentru a afla adevărul despre reţelele care pleacă din România. Unchiul Alexandrei a atras atenţia, încă de la început, că nicio autoritate publică nu a contrazis detaliile prezentate de el.

"Eu am promis acum o lună că voi începe o investigaţie independentă. Am trimis în Orientul Mijlociu, în nordul Africii şi în Italia investigatori pe banii mei care să afle care este adevărul despre reţelele de trafic de carne vie care pleacă din România. Pistele din România sunt într-adevăr unele false, multe dintre ele false, despre ce s-a întâmplat cu Alexandra. Această investigaţie care pleacă de acolo înspre România este una cât se poate de clară şi complexă. Eu am foarte multe date şi probe... Nicio autoritate publică nu m-a contrazis până astăzi pe niciunul dintre detalii pe care le-am prezentat", a spus Alexandru Cumpănaşu la "Acces Direct".

Investigatorii trimişi în Orientul Mijlocul, nordul Africii şi Italia au aflat că sunt trei reţele care acţionează dinspre sud-estul Europei. Una dintre ele, filiera arabă, ar fi cea care are legătură directă cu dispariţia Alexandrei Măceşanu.

Alexandru Cumpănaşu susţine că victimele acestei reţele sunt luate din România şi duse în Italia, din Italia în Monaco şi mai apoi, în Tunisia.

"În momentul de faţă sunt trei reţele care acţionează dinspre sud-estul Europei, România şi Moldova mă interesează pentru mine, care duc spre Italia, Orientul Mijlociu şi nordul Africii. O să ne referim doar la una dintre acestea, pe care noi o urmărim acum şi care are legătura cu Alexandra. Este vorba despre filiera arabă. Din România merg în Italia, din Italia în Monaco şi din Monaco în Tunisia. Este reţeaua despre care vorbesc şi care are legătură cu Alexandra. Sunt zeci de pagini de nume, de detalii...", a mai spus unchiul Alexandrei.

Luiza Melencu - Sputnik Moldova-România
Nucleara de la Caracal: ”Dovada că Luiza e în viață”. Trei echipe de detectivi acționează!

Alexandru Cumpănaşu a mai dezvăluit că oameni din reţele de trafic de carne vie cooperează cu investigatorii angajaţi de el, pentru a nu ieşi la iveală alte detalii care le-ar distruge complet afacerile ilegale.

"Am refăcut până acum o parte din traseu. Miza este foarte crescută. Dacă reţelele de carne vie vor să mai facă să facă afaceri în întreaga Europă, o găsesc pe Alexandra. Oamenii aceştia cooperează cu oamenii mei", a precizat Alexandru Cumpănaşu.

"Sunt oameni care au deviaţii. În Tunisia, de exemplu, există arabi extrem de bogaţi care au harem. Aceştia comandă fete. Nu se mulţumesc să aibă o prostituată sau... Comanda specială înseamnă ca fata să fie virgină, să aibă până în 18 ani şi să aibă acea naivitate... Acesta este profilul. Avem toate dovezile pentru a spune că are legătură (n.r. cu Dincă). El este practic cel care, la marginea reţelei, filează şi identifică ţinta. Conform investigatorilor mei, el a mers mai departe decât trebuia. Altcineva trebuia să o răpească", a continuat acesta.

Fluxul de știri
0