BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Recentul caz de batjocură la adresa cadrelor didactice, petrecut la un liceu din județul Brașov, dar și situațiile petrecute de la începutul anului școlar în curs și până acum conturează harta unui dezastru în educație, generat de lipsa de disciplină din partea elevilor și de atitudinea părinților la adresa cadrelor didactice.
Sputnik a atras atenția recent asupra acestei situații anormale, în care toată lumea are de pierdut.
Părintele spune că se adresează reprezentanților din sindicat, Asociației Naționale a Părinților, Consiliului Naționale al Elevilor, chiar nu vedeți că profesorii sunt disperați de aceste acte de indisciplină din partea elevilor care ”se petrec din ce în ce mai des”.
”Chiar nu vedeți că profesorii sunt legați de mâini și de picioare și nu pot face nimic? Chiar nu vedeți că școala a ajuns un mediu extrem de violent? Eu, ca părinte, nu îmi doresc ca ai mei copii să învețe într-un astfel de climat”, a scris părintele.
Acesta spune că nu își dorește să își ducă micuții la privat, cu toate că își permite financiar. Părintele menționează că își dorește pentru copii o școală de stat, așa cum a urmat el și soția, unde și-au făcut prieteni, unde climatul de la școală era unul ”de școală, nu unde colegii făceau bășcălie de profesori, le cântau manele sau îi băteau cu palma peste fund”.
”Ce Dumnezeu! Mai lăsați-mă cu drepturile și cu fasoanele! Orice societate, ca să funcționeze normal, are nevoie de reguli, de reguli stricte, nu de alintături, de parenting modern și educație cu blândețe. Chiar nu puteți face nimic?”, a notat părintele.
Acesta le-a reproșat celor menționați că ei nu doresc decât performanță și se întreabă cum se poate ajunge aici dacă profesorul nu poate nici măcar să își predea ora în liniște, ”pentru cine dorește când ai maimuțe în clasă” care îți cântă manele. Părintele se întreabă unde este respectul și bunul simț pentru un om care are mai multă școală decât un elev.
”Măi, oameni buni, noi suntem normali la cap? Școala este școală nu club disco sau zonă de relaxare”, a concluzionat părintele.