Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Olguța Vasilescu face praf USR: ”Minciună, frustrare și discriminare”

© Photo : Facebook / Lia Olguța VasilescuLia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Nu face altceva decât să adâncească frustrarea unei categorii și întoarcerea românilor contra românilor”

BUCUREȘTI, 30 sept - Sputnik, Dragoș Dumitriu. O ciudată inițiativă a USR propune ca românilor care se întorc în țară de la munca din străinătate să li se asigure venituri mai mari decât celor care au rămas aici.  Inițiativa a fost imediat taxată de Lia Olguța Vasilescu.

”De când au intrat în Parlamentul României, senatorii și deputații USR nu au părut interesați decât de soarta și voturile românilor din Diaspora”, scrie deputatul PSD. ”Acum au depus o nouă inițiativă legislativă care prevede că românii care se întorc în țară de la munca din străinătate (…) să nu plătească deloc impozit pe salariu, iar contribuțiile plătite la sistemul de pensii să fie reduse cu mai mult de jumătate fața de angajații care au lucrat doar în țară”.

Cu alte cuvinte, explică Olguța Vasilescu, ”deși muncesc în aceleași condiții precum cei rămași acasă, să primească un net mai mare”.

”Dacă la prima vedere pare o lege menită să atragă românii înapoi în țară, aplicarea ei ar duce, în realitate, la un exod mărit al celor care speră ca, dacă primul lor loc de muncă e în străinătate, beneficiază de tratament preferențial”, scrie Vasilescu.

Iar din punct de vedere al societății românești, deputatul PSD consideră că ideea are un efect negativ. ”Trecând peste faptul că o astfel de lege este profund discriminatorie, ea nu face altceva decât să adâncească frustrarea unei categorii și întoarcerea românilor contra românilor”.

”Fondul de pensii trebuie alimentat de toți contributorii ca să nu mai fie necesară intervenția statului pentru susținerea lui, iar impozitul este obligatoriu pentru toți cetățenii”, scrie Oana Vasilescu.

Deputatul PSD interpretează propunerea și (din punct de vedere) politic: ”Având în vedere minciuna lansată de USR-iștii care spun că luptă pentru eliminarea pensiilor speciale și au venit în parlament cu o propunere de majorare a acestora, de fapt, precum și anunțul lor că nu sunt de acord cu impozitarea mai mare a veniturilor celor care au pensii speciale, așa cum a propus PSD printr-o inițiativă legislativă, înțelegem mai lesne gravitatea măsurilor propuse”.

”Nu e inițiativă oarecare, e una semnată chiar se liderul lor, Dan Barna, ca să ne înțelegem...”, atrage atenția Olguța Vasilescu.

Deputatul PSD vine cu o contrapropunere: ”Cred că e mai util să majoram salariile celor care lucrează în țară, de o asemenea manieră încât să îi stimuleze și pe cei care lucrează în străinătate să revină acasă, nu să îi discriminam pe unii fata de ceilalți..

Fluxul de știri
0