Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Traseul infracțional a lui Constantin Țuțu: Iată ce ”păcate” are - Video

© Sputnik / Miroslav RotariДепутат Парламента Константин Цуцу
Депутат Парламента Константин Цуцу - Sputnik Moldova-România
Abonare
Constantin Țuțu este un personaj controversat: el a figurat în mai multe dosare penale, dar nu a ajuns niciodată după gratii. Mai mult decât atât, el a ocupat funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 28 sept - Sputnik. În luna iunie a acestui an anchetatorii Departamentului de Investigații al Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse l-a pus sub acuzare pe Vladimir Plahotniuc, în absența acestuia, dar și pe persoana sa de încredere – sportivul de performanță Constantin Țuțu.

Cei doi sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni prevăzute în paragraful 1 și 2 al articolului 201 din Codului Penal al Federației Ruse, precum și în 28 cazuri de contrabandă și punere în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari.

Departamentul de investigații al MAI al Rusiei a pornit o cauză penală în privința liderilor și membrilor unei comunități criminale transnaționale, care a organizat un canal de trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Hașișul din Africa de Sud era adus în țările CSI, tranzitând statele Uniunii Europene, urmând să fie comercializat ilegal inclusiv pe teritoriul Federației Ruse.

Potrivit informației publicate pe site-ul MAI al Federației Ruse, această comunitate criminală, constituită ca o uniune a mai multor grupări organizate (subdiviziuni), a fost înființată și condusă, în perioada iunie – august 2012, de Oleg Pruteanu (alias Borman) și alte persoane originare din Republica Moldova și Spania.

Vlad Plahotniuc  - Sputnik Moldova-România
Ce a decis Judecătoria Tverskoi din Moscova în privința lui Plahotniuc și Țuțu

În urma unor acțiuni operative de investigare, efectuate în perioada august 2012 – iunie 2019, angajații Departamentului de Investigații al MAI al Rusiei, Direcției Generale Antidrog a MAI, în cooperare cu colegii din Republica Moldova, Belarus și Spania, în cadrul operațiunii speciale “Fractura din Pirinei”, au identificat și trași la răspundere penală peste 60 de membri ai sindicatului internațional de trafic de droguri. Au fost confiscate peste o mie de kilograme de hașiș.

Oamenii legii au stabilit că fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, dispunând de pârghii pentru influențarea situației politice și a structurilor de stat, utilizând metode criminale de influențare a persoanelor care i-au opus rezistență, în scop de îmbogățire personală, a intrat în cârdășie criminală cu liderii crimei organizate din Republica Moldova, inclusiv cu cei aflați în vârful ierarhiei criminale.

În aprilie 2012, Constantin Ţuţu a fost implicat într-o încăierare cu focuri de armă lângă un restaurant din apropiere de Orhei, în urma căreia a murit Alexei Veretca, de 42 de ani. După ce persoana care l-ar fi omorât pe Veretca s-a predat, ceilalţi trei suspecţi, inclusiv Constantin Ţuţu, au fost scoşi de sub urmărire pentru omor, fiind, în schimb, cercetaţi penal pentru huliganism. Procesul de judecată a început în 2013, iar în luna mai 2016, Ţuţu a fost achitat de Judecătoria Orhei. Decizia Curții de Apel este executorie, dar poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție. 

Amintim că judecătoria Chișinău a emis mandat de arest pe un termen de 30 de zile pe numele campionului la kickboxing Constantin Ţuţu. Potrivit surselor Sputnik Moldova, acest lucru a fost făcut în lipsa învinuitului, astfel sportivul urmează să fie dat în căutare internațională. El figurează într-un dosar de trafic de influență.  

Anterior, presa a scris că sportivul ar fi fost văzut în Ucraina. O poză în care ar apărea Ţuţu a apărut în mediul online. Constantin Țuțu ar fi unul dintre primii reprezentanți ai Partidului Democrat care au părăsit Republica Moldova la scurt timp după ce formațiunea a cedat puterea. Acesta ar fi plecat în țara vecină cu mașina, prin vama Leușeni, via România. 

Fluxul de știri
0