BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. La Kremlin a demarat întrevederea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, transmite agenția RIA Novosti.
Maduro a sosit ieri într-o vizită oficială la Moscova.
Cei doi șefi de stat urmează să discute despre relațiile bilaterale, problemele regionale, precum și despre situația din Venezuela, inclusiv imixtiunea unor state străine în alegerile din țara latino-americană.
Mai devreme, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitryi Peskov, a declarase că după întâlnire tete-a-tete sunt planificate negocieri în format de cină de lucru.
Împreună cu Maduro în capitala rusă a sosit și ministrul Petrolului al Venezuelei, șeful companiei PDVSA, Manuel Quevedo, care ar putea vizita sediul companiei de la Moscova, deschis recent.