BUCUREȘTI, 23 sept - Sputnik. Un accident cu final tragic s-a produs duminică seară șoseaua Cristianului din Brașov. Au fost implicate trei autoturisme. Au rezultat opt victime în urma coliziunii, dintre care o persoană a decedat. Este vorba de o tânără de 25 de ani, care a suferit leziuni grave.
Șase persoane au fost transportate la spital, întrucât au suferit diverse traumatisme și au necesitat intervenția cadrelor medicale.
Tânăra de 25 de ani a fost găsită de medici în stop cardio-respirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare, a decedat.
S-a constatat că unul dintre conducătorii auto era în stare de ebrietate.
„La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat pentru unul dintre conducătorii auto rezultatul a fost 0.38 mg/l. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a precizat agent de poliție Nadia Olaru, potrivit Info Trafic 24.