BUCUREȘTI, 17 sept, Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Anchetatorii saudiți și americani au stabilit cu o probabilitate foarte mare că atacurile din week-end asupra instalațiilor petroliere din Arabia Saudită au fost lansate dintr-o bază aeriană din Iran, situată în apropierea graniței cu Irakul”, a declarat pentru CNN o sursă apropiată anchetei.ră
Cu alte cuvinte, se aplică metoda tradițională americană: deși nu există probe clare, ci doar teorii, SUA au stabilit vinovatul. Aceeași metodă ca în Irak, unde minciuna armelor chimice a fost dovedită și recunoscută, aceeași ca în Siria, unde regimul Assad a fost acuzat de atacurile chimice fără a fi fost ceva probat – și, probabil, aceeași ca în Afganistan, atacat după cel mai ciudat atentat din istorie – cel asupra Turnurilor Gemene.
Acum, făcut complet de rușine, sistemul american de apărare este apărat de tot felul de „estimări” ale anchetatorilor, care reconstituie diverse trasee ale unor rachete care ar fi zburat peste zona de sud a Iranului și prin spațiul aerian al Kuweitului – fără ca performantele radare atașate ansamblului antiaerian ”Patriot” să ”simtă” ceva.
Sursa CNN spune că rachetele au evitat să zboare pe deasupra Golfului Persic unde ”sistemele radar ale navelor SUA și ale Arabiei Saudite sunt mai puternice” – ca și cum se poate concepe ca exact zona dinspre țara considerată cea mai periculoasă nu era monitorizată!
Chiar dacă Iran respins ca ”inacceptabile” acuzaţiile SUA, președintele Donald Trump a anunţat imediat după incident că aşteaptă poziţia Arabiei Saudite referitoare la autorii atacului ca un argument pentru un posibil atac nuclear.
Acum, iată, ancheta americano-saudită pare a fi stabilit deja că Iran este vinovat!
”După acest atac neprovocat, vă promit, suntem pregătiţi”, a declarat azi vicepreşedintele SUA Mike Pence. ”Dacă Iranul a comis acest ultim atac pentru a face presiune asupra preşedintelui Trump pentru ca el să cedeze, strategia sa este sortită eşecului”.
SUA vor face tot ce este necesar pentru a ne apăra ţara, soldaţii şi aliaţii în Golf (…) suntem gata să ripostăm şi suntem gata să ne apărăm interesele noastre şi aliaţii noştri din regiune”, a declarat Mike Pence, consemnează publicaţia The Hill.
”Aparent, Iranul este responsabil de atacurile din Arabia Saudită”, a mai spus Pence. Iar ”serviciile de informaţii americane încearcă să afle detalii. Evaluăm toate dovezile, ne consultăm cu aliaţii, SUA vor lua toate măsurile necesare pentru apărarea aliaţilor”
O poziție asemănătoare, dar mai nuanțată, a avut Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, care și-a declarat ”preocuparea” pentru ceea ce se întâmplă, dar a cerut ca ”toate părţile să evite producerea unor noi atacuri de acest fel, deoarece pot avea consecinţe negative pentru întreaga regiune”.
Evident, Stoltenberg a aruncat vina pe Iran, ca o sursă de escaladare a tensiunilor în zonă.
”Suntem preocupaţi de ceea ce vedem mai ales din partea Iranului, care susţine grupuri teroriste şi este responsabil de acţiunile în sensul destabilizării întregii regiuni”, a declaratt Jens Stoltenberg, în același stil specific – acuzații fără probe.
Pe de altă parte, cealaltă superputere militară, Rusia a cerut comunităţii internaţionale ”să nu tragă concluzii pripite în cazul atacurilor asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită”.
”Cerem tuturor ţărilor să se abţină de la orice acţiune ori concluzie pripită care ar putea agrava situaţia”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției Rusiei. ”Incidentul a provocat o situaţie dificilă pentru pieţele mondiale ale petrolului, sperăm că Arabia Saudită va remedia cât mai curând pagubele produse”.
Între timp, probabil în următoarele ore, anchetatorii vor veni cu declarații oficiale – nu și cu probe, obligatoriu! – și e posibil să asistăm la evenimente grave, cu efecte teribile. La această oră, se așteaptă rezultatele vizitei de urgență în Arabia Saudită a lui Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA.