Citeam, în urmă cu scurt timp, postarea unei femei din Dâmbovița care, pe bună dreptate, cerea ca merele din Polonia date școlarilor să fie refuzate, motivând că România este producător.
Dacă apelul său va fi sau nu auzit rămâne de văzut. În cel mai optimist scenariu, cineva va face o declarație pe subiect. Și când spun ”cineva”, mă refer la autoritățile române.
Ei bine, în timp ce noi importăm mere din Polonia, ale noastre ajung la animale. Și nu pentru că nu ar fi mai gustoase, ci pentru că lipsesc punctele de desfacere a mărfii.
Mai mult, fructele din alte țări sunt vândute în supermarketuri.
Soluția ar fi ca producătorii să investească în depozite frigorifice, pentru ca marfa să se păstreze.
Dar ce facem cu restul producției? Statul român ar trebui să aibă grijă de producătorii locali.
Iar când vorbim de un program pentru copii, atunci nu putem invoca protecționismul, nefiind vorba despre comerț, ci grija față de micuți.
Până atunci, însă, nu ne revoltăm decât pe Facebook și în cercuri închise. Cum ar trebui procedat pentru ca elevii români să primească, drept gustare, produse autohtone?
Potrivit unei analize realizată în urmă cu ceva timp de Ziarul Financiar, mărul polonez este mai ieftin decât cel românesc.
Dar ce ar trebui să facem ca, măcar atunci când noi plătim, să nu beneficieze străinii de banii noștri? E așa greu să ținem cu ai noștri?
