În topul orașelor cu cele mai mari chirii se află Bucureștiul. Aici, o garsonieră se închiriază cu suma de 330 de euro, în medie. Vorbim despre o creștere cu aproape 90 de euro comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Cel mai mult s-au scumpit, însă, apartamentele cu două camere, de la 350 de euro, anul trecut, la 480 de euro acum, informează incont.stirileprotv.ro.
Tarife mari sunt şi la Cluj-Napoca, unde o garsonieră costă, în medie, 300 de euro pe lună, iar apartamentele cu două camere ajung la 460 de euro.
În Timișoara, apartamentele cu două camere se închiriază pentru 300-350 de euro. Prețurile se măresc pe măsură ce locuințele sunt mai aproape de universități.
Nici în Iași nu sunt preșuri mici. Și aceasta pentru că, față de aceeași perioadă a anului trecut, chiriile au crescut cu 10 procente. Pentru o garsonieră, studenții vor scoate din buzunar suma de 260 de euro, în medie, și 385 de euro, dacă doresc un apartament cu două camere.
Dacă nu reușesc să găsească un singur chiriaș, proprietarii sunt dispuși să închirieze și mai multor studenți apartamentul.
La malul mării, în Constanța, chiria medie pentru o garsonieră este de 245 de euro de euro pe lună, iar în Braşov, 260 de euro, mai precizează sursa citată.