Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Edward Snowden: Cine ar putea crea cele mai avansate sisteme de supraveghere a persoanelor

© REUTERS / Glenn Greenwald/Laura Poitras Edward Snowden
Edward Snowden - Sputnik Moldova-România
Abonare
Serviciile secrete ar putea crea, ajutate de marile companii online, cele mai avansate sisteme de supraveghere a persoanelor, avertizează fostul colaborator CIA Edward Snowden.

Видеокамера - Sputnik Moldova-România
Moldova
A instalat camere de supraveghere în propria casă: Ceea ce a surprins l-a lăsat mască
BRUXELLES, 14 sept - Sputnik, Daniela Porovăț. Edward Snowden, devenit activist pentru transparenţă, afirmă, într-un interviu acordat cotidianului The Guardian, că a depistat atenuarea ostilităţii publice faţă de el în Statele Unite, după dezvăluirea documentelor secrete despre amploarea programelor de monitorizare ale serviciilor de informaţii din SUA şi Marea Britanie.

Chiar şi foşti critici admit acum că "trăim într-o lume mai bună, mai liberă şi mai sigură după dezvăluirile privind sistemele de supraveghere în masă", a declarat Edward Snowden în interviul acordat cu ocazia publicării cărţii de memorii intitulată "Permanent Record" ("Înregistrări Permanente").

Edward Snowden a descris cei 18 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 drept "o serie de distrugeri americane, prin modul american de autodistrugere, prin promovarea de politici secrete, legi secrete, instanţe judiciare secrete şi războaie secrete".

"Cel mai mare pericol este încă potenţial, prin rafinarea capabilităţilor de inteligenţă artificială, de genul sistemelor de recunoaştere facială şi a profilului. O cameră de luat vederi dotată cu sistem de inteligenţă artificială nu ar fi un simplu dispozitiv de înregistrare, ci ar putea fi transformată în ceva apropiat de un agent de poliţie automatizat", atrage atenţia Edward Snowden.

Fostul colaborator CIA este preocupat că Administraţia SUA şi guvernele altor ţări, ajutate de mari companii din domeniul Internetului se îndreaptă spre crearea unui sistem de înregistrare a datelor tuturor persoanelor din lume.

Snowden mai spune în interviu că este relaxat în Rusia, unde s-a căsătorit în secret acum doi ani cu partenera sa, Lindsay Mills. El spune că acum nu se mai teme la fel de tare cum se temea în anul 2013, când a ajuns în Rusia şi se simţea singur, izolat şi paranoic în privinţa unui atac comis de agenţi americani.

"Eram foarte mult o persoană pe care cel mai puternic guvern din lume o voia să dispară. Nu le păsa dacă mergeam la închisoare. Nu le păsa dacă intram în pământ. Voiau să dispar", a declarat Snowden.

În vârstă de 36 de ani, Edward Snowden locuieşte într-un apartament situat la periferia Moscovei şi câştigă bani din discursuri în universităţi şi prin Internet. A primit azil temporar şi ulterior rezidenţă permanentă, cu posibilitatea de prelungire la trei ani, deşi spune că aceasta este o formalitate. A ajuns în Rusia prin Hong Kong, în speranţa că va trece prin Cuba în drumul spre Ecuador, dar Statele Unite i-au anulat paşaportul. În afară de Moscova, a fost în Sankt-Petersburg şi în staţiunea Soci, situată pe litoralul rus al Mării Negre.

"Unul dintre lucrurile care se pierd în problematica politică referitoare la Administraţia Rusiei este că aceasta este una dintre cele mai frumoase ţări din lume. Oamenii sunt prietenoşi, sunt calzi. Când am venit aici, nu înţelegeam aceste lucruri. Îmi era teamă foarte mare de acest loc deoarece aceasta este măreaţa fortăreaţă a inamicului, modul în care CIA percepe Rusia", subliniază Snowden.

Fluxul de știri
0