Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Surse: Iohannis duce un război de uzură cu PSD și va respinge noile propuneri de miniștri

© AP Photo / Vadim GhirdaKlaus Iohannis și Viorica Dăncilă
Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
Iohannis ar urma să respingă toate cele șase propuneri de miniștri ai PSD, trimițând-o iarăși pe Dăncilă la vot în Parlament, spun sursele Digi 24. Președintele și-ar continua astfel războiul de uzură cu PSD.

BUCUREȘTI, 12 septembrie - Sputnik, Marius Holdean. Iohannis are tot interesul să țină PSD în șah ca să îl fragilizeze în vederea prezidențialelor, ferindu-se, în același timp, de anticipate sau de a lăsa opoziția să preia guvernarea, gafele PNL-USR și cine ar mai veni alături de ei la Palatul Victoria urmând să se răsfrângă asupra președintelui țării.

Klaus Iohannis și Laura Codtruța Kovesi - Sputnik Moldova-România
Politică
PNL și-o leagă pe Kovesi de gât sperând că aduce voturi pentru Iohannis

Astăzi, la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, președintele va avea o primă reacție după propunerile înaintate de premierul Viorica Dăncilă, iar conform unor surse politice citate de Digi 24, Iohannis ar urma să respingă cele șase propuneri de miniștri și să o trimită, din nou, pe Viorica Dăncilă în Parlament pentru un vot.

Indiferent însă de reacția lui Iohannis, Dăncilă a reușit prin cele șase propuneri să aducă de partea ei o felie consistentă din ALDE care își dorește să revină la guvernare alături de PSD deoarece nu crede că mai are vreun viitor alături de Tăriceanu și de Pro România în alianța făcută cu forța de liderii delor două partide.

Propunerile la care Iohannis trebuie să dea răspuns astăzi sunt:

  • Grațiela Gravilescu (ALDE)- Ministerul Mediului
  • Ion Cupă (ALDE)- Ministerul Energiei
  • Alexandru Băișanu (ALDE) - Relația cu Parlamentul
  • Camelia Gavrilă - Ministerul Educației
  • Dan Chirilă - Ministerul de Interne
  • Dan Matei (consilierul lui Dăncilă) - vicepremier pentru probleme economice

„Sper ca de această dată domul președinte Iohannis să acționeze ca președinte al României și să nu blocheze propunerile. E important să dăm dovadă de responsabilitate și dincolo de lupta politică trebuie să primeze interesul României și al românilor.”, a spus Viorica Dăncilă cu privire la aceste propuneri.

Dar, dacă Iohannis le va respinge din nou, așa cum se prefigurează, Dăncilă va trebui să își asigure majoritatea în Parlament. Cu o parte din ALDE trecută de partea PSD cu ajutorul lui Meleșcanu, Dăncilă a câștigat timp prețios prin aceste nominalizări și acum are șanse sporite să își păstreze guvernarea și în urma unui vot în Parlament, deoarece opoziția este diviziată și nimeni nu vrea să preia guvernarea înainte de prezidențiale.

Fluxul de știri
0