BUCUREŞTI, 9 sept – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ANM, în intervalul 09 septembrie, ora 11:00 – 10 septembrie, ora 03:00, va fi valabilă avertizarea meteo de cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei.
Vor fi intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.
Rafalele vântului vor depăși 60...75 km/h, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala după-amiaza și noaptea și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse și în intervale mai scurte de timp.
De asemenea, ANM a emis şi o avertizare de cod portocaliu pentru intervalul 09 septembrie, ora 15:00– 09 septembrie, ora 21:00 pentru județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare. În aceste zone vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului - rafale de peste 80...90 km/h și vijelii.
Trecător și pe arii restrânse, intensificări ale vântului se vor semnala în prima parte a zilei și în județul Caraș-Severin.