Este emoția unui nou început, dar și a devenirii lor. Este momentul mult așteptat de părinți, dar și de cadrele didactice, acela al preluării unei noi generații, despre care nici dascălul, nici părinții, nu pot spune nimic concret.
Pentru cei mari, prima zi de școală înseamnă, în primul rând, bucuria revederii colegilor, prietenilor și profesorilor. Nimic nu e nou și, totuși, totul e altfel, însă pentru prichindei lucrurile stau altfel.
Parcă se simt stingheri în această mare de copii și părinți, toți gălăgioși, toți vrând să își facă loc , să ajungă mai repede la ”doamna”, să afle, dacă se poate, răspunsuri la întrebări dintre cele mai variate.
Și doamna ar vrea să le dea asigurări că totul va fi bine. Și chiar o face, deși experiența îi spune că numai munca și efortul susținut, dar și colaborarea bună cu părinții pot duce la acest rezultat.
Dar e prima zi de școală, sunt mult prea multe de făcut și asemenea discuții se vor relua în prima ședință cu părinții, apoi la orele de consiliere, la telefoanele date de mămici cadrului didactic sau, pur și simplu, la scurtele întâlniri dintre dascăl și părinte…
Și niciodată răspunsurile nu vor fi suficiente, ele generând alte și alte întrebări.
Pentru proaspătul școlar, abia ieșit din rândurile ”grădinarilor”, adaptarea la școală va fi un proces complex. Deocamdată, micuțul stă și privește în jur, oarecum stingher, poate și ușor temător, trezindu-se, dintr-o dată, într-un mediu mult mai animat decât cel al grădiniței.
Dacă fostul preșcolar are frați mai mari, atunci știe ”cu ce se mănâncă” școala și e mai relaxat.
Dacă nu, se va destinde treptat, pe măsură ce își va cunoaște colegii – asta dacă părintele a vrut să îl ducă la o altă școală decât cea de care aparținea – și, treptat, treptat, se va integra în mediul școlar.
Nu va fi ușor, iar colaborarea părinte-profesor este esențială. Nimeni nu deține adevărul absolut și toți sunt supuși greșelii, dar trebuie să se rețină că numai prin comunicare și cooperare copilul va avea de câștigat.
Dar, până la prima ședință cu părinții, frunzele cad lin, inimile bat cu putere, se șterg și lacrimi – că așa-i la pregătitoare – și se privește cu speranță mai departe.
