BUCUREȘTI, 5 sept - Sputnik. Vladimir Putin a declarat în cadrul lucrărilor Forumului Economic Estic că Rusia este gata de un dialog cu G7.
“Cândva reuniunea G8 trebuia să aibă loc în Rusia. Suntem deschiși. Dacă partenerii noștri vor să vină la noi, vom fi bucuroși. Nu noi am amânat-o, ci partenerii noștri”, a menționat liderul rus.
Potrivit lui, orice schimb de opinii este întotdeauna util, chiar dacă „se desfășoară pe un ton ridicat”.
“Din câte înțeleg, anume așa a fost de această dată la G7. Oricum e ceva util. Iată de ce noi nu renunțăm la niciun format de cooperare”, a adăugat președintele.
La rândul lui, prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, a declarat că propus spre dezbateri chestiunea revenirii la formatul G8 cu participarea Rusiei la reuniunea recentă din Franța.