Într-un discurs vehement și abulic, Iohannis a amestecat referendumul cu ”parteneriatul strategic cu țările occidentale” (?!), atacul la propunerile lui Dăncilă, o combinație care a dorit să arate cât de pornit e pe Guvern și PSD.
Dar, culmea, Iohannis confirmă ce a scris Sputnik acum 2 ore – ”Practic, Iohannis face acest pas cu câteva zile înainte ca partidul său, PNL, să depună moțiunea de cenzură care, aparent, ar avea șanse mari de a fi aprobată”.
Ori, Iohannis nu a așteptat moțiunea, ci a cerut Vioricăi Dăncilă să vină în parlament pentru a cere votul de încredere al Guvernului – adică nu a cerut Moțiunea de cenzură, ci așteaptă să vină Viorica Dăncilă!
Care poate face aceste demers… peste 40 de zile!
Acest fapt a fost confirmat de Rareș Bogdan, care a spus clar, întrebat fiind dacă vor continua cu Moțiunea de Cenzură: ”Nu, vom continua cu discuțiile, dar vom aștepta ca Viorica Dăncilă să vină în Parlament”.
Deci, Klaua Iohannis s-a prefăcut azi că atacă Guvernul – dar, de fapt, dă un răgaz în care… se pot petrece multe, inclusiv să preia parlamentari.
Deci, Klaus Iohannis s-a prefăcut azi că atacă Guvernul – dar, de fapt, dă un răgaz în care… se pot petrece multe, inclusiv să preia parlamentari.
Bref, Iohannis a făcut ceea ce am anunțat acum câteva ore – a respins în bloc propunerile, citind cu emfază forțată un fel de argumentații pentru fiecare. De fapt, un fel de declrații politice contra fiecăruia, fără a nominaliza.
”Nu accept nicio propunerea de remaniere din partea acestui Guvern – nu doar pentru că și-a schimbat compoziția politică – ci pentru că (propunerile) sunt inacceptabile, a declarat Iohannis.
Exact cum am anunțat, Iohannis a spus ”Resping în totalitate propunerea primului ministru”, deoarece ”România are nevoie de o schimbare autentică – pentru a pregăti o schimbare adevărată, cu un Guvern care să lupte pentru români”.
Mai precis, Iohannis trimite schimbarea Guvernului… după alegerile prezidențiale, dovedind că, de fapt, îi e teamă și că e nepregătit pentru de preluarea conducerii Executivului de către oamenii săi.
Apoi vine iarna, când din nou preluarea guvernării e foarte dificilă, deci e posibil ca Iohannis să-i fi dat timp PSD până în primăvară!