Local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade în toate zonele de câmpie și podiș, iar îndeosebi în Oltenia și Muntenia se vor atinge valori de 35...37 de grade.
Județele vizate sunt: Maramureș, Bistrița – Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Cluj, dar și Arad și Bihor.
În cursul zilelor de miercuri - 28 august - și joi - 29 august - manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal și la munte.
Îndeosebi după-amiaza şi seara, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică - averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice, grindină - pe arii restrânse temporar accentuată, în zonele deluroase şi montane şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.
De altfel, începând de astăzi, de la ora 13.00 și până la ora 22.00 intră în vigoare o avertizare cod galben.
În intervalul menționat, în zonele montane, în Maramureș și local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 50...60 l/mp.
Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar și în restul teritoriului.