BUCUREȘTI, 26 aug - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”ALDE pleacă de la guvernare... Se spune ca atunci când corabia se scufundă, primii fug șobolanii - azi avem confirmarea!”, comentează avocatul Dan Chitic, cel mai decis luptător pentru resursele naturale ale României.
Cunoscutul avocat ironizează decizia ALDE, amintind porecla lui Ponta – ”Mickey Mouse”.
”Șobolanii chițoie și fug să întregească marea familie a șobolanilor din politica românească. Mulți dintre ei strânși in jurul lui Mickey Mouse de Dâmbovița”.
De fapt, subliniază Dan Chitic – ”ALDE nu pleacă din motive doctrinare, sau din cauza neîndeplinirii programului de guvernare”.
”Nu! ALDE pleacă pentru simplul motiv ca Tăriceanu este șantajat de sistem”, afirmă Chitic. ”Motiv pentru care s-a aruncat in brațele unei aripi din sistem: aripa SIE din jurul lui Ponta”.
Asta e bine, spune totuși Dan Chitic, deoarece ”apele se separă”. Și iată argumentele lui Chitic, primele două fiind legate de multinaționale și exploatarea României:
- E bine pentru că ”ALDE, principalul avocat al multinaționalelor și al exploatatorilor resurselor noastre din guvern, nu va mai avea pârghii de influențare a deciziilor„.
- E bine pentru că ”Dăncilă, atunci când va adopta măsuri legislative pro multinaționale și pro exploatatori, nu va mai avea nicio scuză, niciun paravan în spatele căruia să se ascundă...”
În fine, un al treilea argument se referă la dispariția politică a lui Tăriceanu, pe care Chitic îl acuză de falsă atitudine ”antisistem”.
- E bine pentru că ”Tăriceanu va dispărea în sfârșit de pe scena politică, unde în ultimii ani, cu grație, a cântat în falset o arie dintr-o piesă antisistem, susținând însă în spatele cortinei în mod explicit pe stăpânii sistemului împotriva căruia simula că se luptă!”.
Și, concluzia lui Dan Chitic este tot cu ”E bine”, chiar din două puncte de vedere clare.
- E bine pentru că ”acum știm cum stăm: toate partidele din actualul Parlament sunt sub stricta ascultare a sistemului!”
- E bine! Pentru că ”Răul din societatea românească acum e și mai vizibil și mai ușor de identificat!”.
Reamintim că Dan Chitic a demarat un proiect politic - ”Partidul Alianța Națională” – de esență național-suveranistă, bazat pe bătălia cunoscutului avocat pentru dreptul românilor de a avea dreptul deciziei în țara lor - și pe felul lor de a fi. La acest proiect au achiesat mai multe personalități.