BRUXELLES, 24 aug - Sputnik, Daniela Porovăț. Trump le arată astfel pisica liderilor UE care nu vor să mai negocieze cu Marea Britanie un nou acord pe Brexit. Pentru a arăta că sprijină Londra împotriva UE, SUA anunță astfel că va avea un acord comercial cu Regatul Unit după Brexit, așadar că Marea Britanie nu rămâne izolată.
”Este omul de care e nevoie pentru această funcţie”, a spus Trump referindu-se la Boris Johnson, cei doi luând parte în aceste zile la summitul G7 de la Biarritz.
Liderul american şi-a exprimat speranţa că negocierile cu Londra se vor desfăşura ”destul de rapid” şi a promis că acordul cu britanicii va fi ”unul foarte mare, mai mare decât a fost vreodată”.
Donald Trump a adăugat că celelalte ţări din G7 ”respectă războiul comercial” dintre SUA şi China şi a subliniat că pentru moment nu intenţionează să declare urgenţă naţională referitoare la comerţul cu China, deşi acest scenariu nu poate fi exclus.
La rândul său, şeful executivului britanic a spus că SUA şi Regatul Unit vor încheia un ”acord fantastic după ce obstacolele vor fi depăşite”.
El a menţionat că Londra susţine ”pacea comercială” şi nu este în favoarea suplimentării tarifelor. ”Îl felicit pe preşedinte pentru tot ce realizează economia americană, este fantastic să vedem acest lucru”, a spus Boris Johnson.