BUCUREȘTI, 24 aug - Sputnik. Potrivit declarațiilor oficialilor de la Direcția Sanitar Veterinară Covasna, șarpele găsit în supermarket este inofensiv, însă acesta a fost lichidat până la sosirea herpetologului pentru a-l prinde, întrucât ar fi un șarpe de casă, specie protejată.
„După ce am fost alertaţi (...), am luat legătura cu conducerea magazinului şi cu un herpetolog cu care colaborăm şi ne-am deplasat imediat să prindem şarpele care a fost văzut pe raftul cu roşii şi să îl eliberăm în natură, dar, din păcate, până am dat toate telefoanele şi am ajuns acolo, şarpele a fost lichidat de angajaţi, care, desigur, au intrat în panică. (...) Şarpele de casă este o specie protejată de lege şi e chiar util omului, deoarece consumă insecte, şoareci, iar cei mai mari chiar şi pui de şobolan”, a menționat șeful Direcţiei Sanitar Veterinare Covasna, Siko Barabasi Sandor, pentru Agerpres.
El a mai declarat că șarpele găsit în magazin ar avea 70 de centimetri lungime și
ar fi fost „importat” odată cu smochinele aduse din străinătate.
El a menţionat că a fost vorba despre un şarpe de casă în lungime de aproape 70 de centimetri, specie protejată de lege, care a fost lichidat de angajaţii supermarketului.
„Acesta avea în jur de 70 de centimetri şi era un exemplar frumos. (...) A fost găsit pe cutiile cu roşii. Nu ştim exact cum a ajuns în supermarket, dar e posibil să fi fost adus în cutiile cu smochine. (...) Nu e exclus să fi fost în lăzile cu smochine care au fost ţinute la frig, din cauza frigului el a stat într-o stare de semihibernare, iar când a ajuns la căldură, în magazin, să se fi trezit”, a explicat Siko Barabasi Sandor.
După acest caz, au fost retras toate cutiile cu smochine proaspete şi au fost luat măsuri de igienizare, potrivit conducerii magazinului.