BUCUREȘTI, 23 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. În acest an, la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2019 s-au înscris, potrivit datelor făcute publice de Ministerul Educației Naționale, peste 43.500 de candidați.
Ei vor susține astăzi proba E)c, proba obligatorie a profilului. Mai exact, unii vor susține proba la Istorie, alții, la Matematică.
Sputnik vine în sprijinul absolvenților care doresc să se pregătească suplimentar prezentând variante de subiecte.
Facem precizarea că subiectele pentru probele scrise de examen sunt elaborate de Centrul Național pentru Evaluare și Examinare.
Modelele pentru examenul de bacalaureat național 2019, proba E.c) Matematică, pentru toate profilele, pot fi descărcate de aici.
Fiecare elev primește trei subiecte, notate cu 30 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se face împărțind punctajul obținut la 10.
Pentru orice soluție corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, se acordă punctajul corespunzător. Nu se acordă fracțiuni de punct, dar se pot acorda punctaje intermediare pentru rezolvări parțiale, în limitele punctajului indicat în barem.
Puteţi vizualiza AICI, începând cu ora 15.00, subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidații astăzi, imediat ce acestea vor fi făcute publice de edu.ro.
- Proba E.c) Matematică, Istorie - 15:00 23.08.2019
- Proba E.c) Matematică, Istorie rezervă - 17:00 23.08.2019
- Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |Instagram
- Accesaţi aplicaţiile mobile pentru iPhone și Android