Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Washington Post, necruțător: Iohannis ”caută binecuvântarea lui Trump” pentru alegeri

© AP Photo / Pablo Martinez MonsivaisKlaus Iohannis și Donald Trump
Klaus Iohannis și Donald Trump - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un articol despre vizita lui Iohannis la Casa Albă i-a dat prilejul publicației Washington Post să dezvăluie strategia lui Trump de a-și atrage de partea Europa Centrală și de Est și să arate că Iohannis îi cere lui Trump ”binecuvântarea” pentru a deveni iar președinte.

Presedintele Klaus Iohannis  - Sputnik Moldova-România
Politică
Vizita lui Iohannis, gafă a lui Maior! Jurnalist din SUA: ”Vă asigur că Trump va afla!”
BRUXELLES, 20 august - Sputnik, Daniela Porovăț. Articolul din Washignton Post începe abrupt prin a arăta că Iohannis este cel de-al zecelea lider european care îl vizitează pe Trump la Casa Albă numai în acest an, dar că niciunul din aceștia nu provine din Europa de Vest.

Pentru Trump, Europa Centrală și de Est are potențial de dezvoltare în domeniul comerțului, energiei și contractelor cu armament care ocolesc uneori Europa de Vest și o deranjează pe Angela Merkel.

Trump subliniază ”importanța Europei Centrale pentru SUA, ca aliați și parteneri de securitate și ca parteneri de afaceri și comerciali pentru viitor”, a declarat un oficial din administrația SUA.

”Câțiva dintre liderii Europei de Est, Ungaria, Polonia și, acum, România, și-au dat seama cum să trateze cu Trump, și fac apel la instinctele sale iliberale”, a spus Kelly Magsamen, vicepreședintele pentru securitate națională și politică internațională la Centrul pentru Progresul American.

”Lui Trump îi place ideea să submineze proiectul european, fie că e vorba de Brexit sau de sentimentele anti-UE”, pe care le împărtășesc împreună atât Trump, cât și unii dintre liderii pe care i-a invitat, a mai spus Magsamen.

Trump s-a întâlnit cu liderii din Marea Britanie, Franța și Germania în 2019, dar nu acasă la el.

Accentul pe Europa Centrală și de Est amintește de un efort similar sub Bush Senior, dar vine într-un context diferit în vremea creșterii naționalismului pe continent și a fisurilor din UE. Contrastează cu Obama care avea o legătură specială cu Merkel, de exemplu.

Despre Iohannis, Washington Post spune că nu este ostil UE, ca Trump, și că și-a criticat vecinul, Ungaria, pentru orientarea spre naționalismul anti-imigranți, dar subliniază că Iohannis ”caută binecuvântarea lui Trump pentru că merge în alegeri în această toamnă și a fost avid să accepte o invitație la Casa Albă”.

Publicația mai arată că Trump vrea să prezinte România ca un exemplu pentru statele NATO pentru că își plătește cele două procente din PUB pentru Apărare. De asemenea, România s-ar putea alătura vecinilor din centrul Europei în a deschide sau măcar a lua în considerare mutarea misiunii diplomatice la Ierusalim, o prioritatea a Administrației Trump. Publicația nu amintește totuși că Iohannis s-a opus până acum acestei schimbări a locației ambasadei României, fiind principalul factor care a împiedicat relocarea ei.

Fluxul de știri
0