Sursa citată a explicat că bugetul mediu per familie pentru un Revelion în locuri exotice variază în funcție de durată, număr de persoane, categorie hotel.
Reprezentantul agenției de turism ”pariază” pentru sfârșitul de an pe destinații precum Statele Unite ale Americii, Insulele din Marea Caraibilor, Mauritius, Maldive, Kenya și Thailanda. Totuși, un sejur într-o asemenea destinație nu este deloc unul ieftin, el putând depăși 5000 de euro.
Pentru un sejur la plajă în Thailanda, cu mic-dejun inclus, tariful este de aproximativ 5000 de euro, iar pentru o vacanță în SUA, fără regim de mese inclus, o familie poate plăti aproximativ 7000 de euro, notează profit.ro.
De asemenea, în Mauritius, o familie cu un copil va plăti, pentru all inclusive, 10.000 de euro, în timp ce pentru o vacanță în Mexic se va achita suma de 9500 de euro.
Un sejur în Kenia costă 7500 de euro pentru o familie.