BUCUREȘTI, 19 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Apar informații noi în cazul tragediei de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, acolo unde un pacient a omorât patru persoane internate și a rănit nouă.
Potrivit unor informații de ultim moment, făcute publice de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, încă o persoană a decedat. Este vorba despre un al cincilea pacient care fusese internat la Spitalul de Urgență Floreasca.
”Este o pacientă în vârstă de 88 de ani, se afla în salonul 207, era o persoană cu multiple comorbidități. A făcut un stop cardio-respirator noaptea trecută și a decedat”, a declarat Pintea, potrivit antena3.ro.
Demnitarul a precizat că a propus întrunirea Comisiei de Disciplină care este în ”ordinea firească a lucrurilor”.
Mai mult, Pintea a precizat că a purtat discuții cu aparținătorii victimelor, dar că nu le-a spus să facă plângeri penale împotriva spitalului. Totuși, demnitarul a menționat că este convinsă de faptul că vor fi sfătuiți și vor face aceste plângeri.
De asemenea, directorul spitalului Săpoca a demisionat din funcție. Pintea spune că l-a propus interimar pe directorul financiar.