BRUXELLES, 19 august- Sputnik, Daniela Porovăț. Anunțul a fost făcut astăzi de Jeremy Corbyn, liderul formaţiunii de centru-stânga aflate în opoziţie și vizează nu doar răsturnarea lui Boris Johnson, ci și rămânerea Marii Britanii în UE.
"Vom colabora cu membri ai Parlamentului pentru a îndepărta ţara de la marginea prăpastiei. Voi depune o moţiune de cenzură în Parlament şi, dacă vom avea succes, voi încerca să formez un guvern tranzitoriu pentru a evita producerea unui Brexit fără acord şi voi convoca imediat alegeri anticipate pentru ca oamenii să poată decide asupra viitorului”, a declarat Corbyn.
El a făcut apel la parlamentarii britanici să voteze pentru moțiune:
”Dacă parlamentarii vorbesc serios despre oprirea dezastrului unui Brexit fără acord, atunci vor vota pentru înlăturarea acestui guvern iresponsabil, iar liderul opoziţiei are responsabilitatea de a se asigura că nu se ajunge la Brexit fără acord şi că oamenii decid asupra viitorului", a mai spus liderul opoziției britanice.
"Iar, dacă vor fi alegeri în această toamnă, Partidul Laburist va asuma angajamentul organizării unui nou referendum, pentru ca cetăţenii să aibă ultimul cuvânt, urmând să fie opţiuni credibile pentru ambele părţi, inclusiv opţiunea de rămânere în UE", a promis Jeremy Corbyn.
Anunțul laburiștilor are loc în contextul în care Boris Johnson tratează foarte dur relația cu Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.