Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Daniel Breaz: Cei cu media sub 5 vor merge la școlile profesionale

Abonare
Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a precizat că susține pragul de a obţine nota 5 pentru ca un absolvent de clasa a VIII-a să poată fi admis la liceu, iar cei care au media sub 5 vor merge la școli profesionale.

BRUXELLES, 16 august- Sputnik, Daniela Porovăț. Această schimbare este prevăzută într-un proiect de ordin de ministru, care a primit deja avizul partenerilor sociali.

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat la Pro TV că nu are rost ca elevii slab pregătiţi să se chinuie 4 ani la liceu, în loc să înveţe, în 3 ani, o meserie utilă.

”O să mergem cu siguranţă pe acest prag de a obţine nota 5 pentru a putea fi admis la un liceu. Au fost ani de zile în care, la liceu, au fost înscrişi copii care aveau note de 2, 3, 1 şi ceva… Pot să meargă într-o şcoală profesională şi după 3 ani de zile, când finalizează cursurile, au o meserie. Nu i se taie niciunui tânăr aripile”, a declarat ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz.

Pe de altă parte însă, Daniela Vișoianu, președinte al Coaliției pentru Educație, spune că o astfel de măsură este ”un stigmat şi li se pune fix copiilor care au fost ignoraţi”.

”N-au avut profesori, n-au avut educaţie de calitate, să nu ne mai încurce prin liceu, nici prin liceele teoretice, nici la procentele de promovare la bacalaureat, să nu-i mai vedem. E posibil să apară un abandon şi mai mare, pentru că, dacă un copil ajunge într-o şcoală profesională care nu i se potriveşte, singurul criteriu fiind că nu a luat 5 la evaluarea naţională, nu pentru că şi-a ales el, el îşi va pierde interesul. Ruta profesională a României e de slabă calitate”, a spus Daniela Vișoianu, potrivit aceleiași surse.

Ministerul Educației propune ca elevii de clasa a VIII-a care vor susține anul viitor Evaluarea Națională și vor obține medii sub 5 să meargă la școala profesională.

Экзамен - Sputnik Moldova-România
Educație
Admitere liceu 2020: ce se întâmplă cu elevii care iau note sub 5 la Evaluare

Proiectul de ordin de ministru privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 prevede: ”La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut Evaluarea Națională și a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).”

Propunerea MEN a fost avizată, miercuri, în ședința Comisiei de Dialog Social (CDS), deși elevii au contestat-o. Consiliul Național al Elevilor a anunțat că se opune ”cu vehemență” unei astfel de măsuri.

”Contestăm decizia adoptată de către Comisia de Dialog Social și considerăm cu atât mai alarmant faptul că măsura votată în cursul zilei de astăzi nu a fost însoțită de un plan concret de inițiative compensatorii, stabilit prin consultarea tuturor pilonilor implicați în educație”, spuneau elevii.

Fluxul de știri
0