BRUXELLES, 12 august- Sputnik, Daniela Porovăț. În Germania, nivelul de conformare cu recomandările anticorupţie formulate în 2015 este "foarte scăzut în ansamblu", a constatat GRECO, amintind de tratamentul de care a avut parte și România. GRECO spune că, în Germania, au fost complet implementate doar trei din cele opt recomandări.
Potrivit GRECO, nu s-au înregistrat progrese privind cerinţa ca deputaţii să anunţe imediat posibilele conflicte de interese legate de probleme dezbătute în Parlament și nu a fost implementată nici recomandarea de a întări mijloacele de impunere a transparenţei. Recomandarea ca declaraţiile de interese ale parlamentarilor să fie extinse a fost implementată doar parţial; acestea ar trebui să includă şi pachetele de acţiuni peste anumite limite, pasivele semnificative şi interesele soţilor şi membrilor de familie, mai reclamă GRECO.
Noile reguli privind relaţiile dintre parlamentari şi lobbyişti nu elimină decât parţial preocupările GRECO. De asemenea, recomandarea privind regulile pentru activităţile secundare ale judecătorilor a fost implementată doar la două instanţe federale germane.
În consecinţă, Germania va face pe viitor obiectul unui regim special de monitorizare pentru statele cu nivel redus de conformare, aplicat deja altor 12 din cele 48 de ţări membre ale GRECO, printre care Austria, Franţa, Ungaria şi Turcia.