BUCUREȘTI, 9 aug - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Cred că PSD ar trebui să ceară, ultimativ, o explicație ALDE, iar dacă aceasta nu e satisfăcătoare și fără asigurări concrete, PSD ar trebui să acționeze imediat tăind toate – adică toate! - sursele ALDE de putere și bani – pentru că altfel își alimentează singuri destrămarea”, apreciam atunci când am aflat de decizia lui Tăriceanu de a negocia cu Ponta, trecând peste PSD.
PSD a fost un partid de forță, trebuie să demonstreze că mai e așa ceva, cedările și compromisurile nu trebuie făcute când ești slab, ci când ești suficient de tare ca acestea să fie doar formale – nu să-ți afecteze fondul, apreciam acum câteva zile.
”PSD e departe de ”tăria” de altădată, acum orice cedare înseamnă cronicizarea slăbiciunii – cu un final deloc fericit”, apreciam în analiza respectivă.
Și mai apreciam că nimeni nu vrea să preia guvernarea în iarnă, înaintea localelor, deci ”PSD poate juca și în varianta guvern minoritar – singura condiție e să joace ferm…”
Azi noapte, agenția „Știri pe surse” a publicat o dezvăluire care confirmă exact strategia pe care am anticipat-o în analiza din Sputnik, ca să nu spun că… ”am recomandat-o”. ”Social-democrații au decis să joace dur”, scrie sursa citată.
”În cadrul unei întâlniri informale din această seară, liderii PSD au decis respingerea în bloc a solicitărilor ALDE și pregătiri pentru o guvernare minoritară”, transmite agenția.
Deciziile urmează a fi validate oficial luni în cadrul unei ședințe a CExN, spune sursa citată, precizând că până atunci vor mai fi ”unele întâlniri informale care să pregătească partidul pentru orice eventualitate”.
”Surse participante la întâlnire susțin că decizia a fost luată prin consens și că mai toti liderii prezenți la întâlnire au catalogat pretențiile ALDE ca fiind un șantaj”, transmite agenția.
În privința Pro România” s-a susținut că nu poate fi nici o colaborare cu partidul fostului premier Victor Ponta, de vreme ce acesta nu se oprește din racolat parlamentari ai PSD”.
Iată și confirmarea ideii expuse pe Sputnik despre un guvern minoritar.
”Cum lucrurile par să se îndrepte inevitabil spre ruperea Coaliției, social-democrații au decis să asume un guvern minoritar... dar nu este clar cu ce voturi se vor menține la putere după schimbarea structurii politice în Parlament”, scrie ”Știri pe surse”.
În concluzie, agenția citată consideră ruptura totală dintre PSD și ALDE este iminentă și ”e doar o chestiune de timp până când va fi și oficializată”, iar surse din cele două partide ”susțin că e o chestiune de o săptămână-două până când lucrurile vor fi tranșate”.
”Măsurile economice anunțate și rectificarea bugetară au fost însă cele care au dat scânteia imploziei”, mai scrie ”Știri pe surse”, care atrage atenția că ”atât de mari au fost disensiunile încât rectificarea bugetară anunțată și care trebuia să fie aprobată în ședinta de guvern de ieri a fost amânată până luni când vor avea loc noi negocieri”.
În privința strategiei pe care o expuneam în analiza din Sputnik – ”PSD ar trebui să acționeze imediat tăind toate – adică toate! - sursele ALDE de putere și bani – pentru că altfel își alimentează singuri destrămarea” – aceasta urmează să fie confirmată (sau infirmată) după o eventuală anunțare a guvernării minoritare.
Formula susținerii parlamentare ”din opoziție” a Guvernului de către ALDE și Pro România este cu semnul întrebării, atât timp cât Ponta continuă să racoleze parlamentari PSD.