BUCUREȘTI, 9 aug, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, Adrian Năstase a publicat un alt doilea articol despre evenimentul de mâine, manifestarea la care s-a dat autorizație pentru… 250.000 de participanți! În sensul acestui protest preconizat a fi uriaș și al multitudinii ”revendicărilor”, fostul premier manifestă o vădită preocupare.
”Cea mai bună cale de a distruge o țară…”, se intitulează articolul postat azi, și el urmează celui scris ieri în care Năstase ajungea la concluzia ”Pare că am început să ne plictisim de democrația constituțională”.
Ieri, Năstase făcea referire la participarea masivă (pe baza cifrelor anunțate) și la cele 75 de ”revendicări”, și punea problema ”ce se poate întâmpla dacă ele nu vor fi satisfăcute”. Revoluție - sau lovitură de stat, cum s-ar numi eventuala răsturnare a puterii.
Adrian Năstase îl cita pe un profesor de ”Drept constituțional și administrativ” de la finele secolului XIX, St. Stanciovici, de la Școala Militară de Administrație:
”Când asemenea lovituri provin de jos, adică de la popor, ele se numesc revoluțiuni; iar când provin de sus, adică de la cei ce dețin puterea, se numesc lovituri de stat”, scria profesorul Stanciovici, în… 1896.
Va fi deci o „revoluțiune”? – întreba ieri, profesorul de Drept, Adrian Năstase. Iar Năstase pune problema protestului cu schepsis – spontan, sau manipulat de personaje politice, ori care au puterea reală?
”Cei care vor veni sunt „poporul”? Sau se poate întâmpla o „lovitură de stat”? Dar provine ea „de sus, de la cei care dețin puterea”? Nu pare. Și atunci? Dacă guvernul ar accepta cele 75 de revendicări, nu ar fi posibil ca după o săptămână, să vină alt „popor” cu alte 75 de revendicări, eventual contrare?”
Experimente eșuate, cu pierderi importante
Astăzi, așa cum scriam, Năstase titrează ”Cea mai bună cale de a distruge o țară…” și argumentează cu rânduri citite ”într-o carte”: ”dacă vrei să distrugi o tară, acuz-o de corupție și, cincizeci de ani, liderii ei își vor rupe gâtul, unii altora”.
”Situația României este marcată de acest sindrom, cu pauze în care ne acuzăm reciproc, săptămâni la rândul, de fapte inumane ale unor descreierați”.
Adrian Năstase amintește că, în România, după Revoluție, timp de doi ani, multe decizii se luau în stradă, dar, după adoptarea Constituției în 1991, primele alegeri parlamentare constituționale din 1992 ”au dus decizia politică in Parlament”.
”În acest moment, pare însă că se dorește revenirea la acel model, al deciziilor și confruntărilor din stradă”, consideră Năstase, amintind că ”Primăvara arabă”, ”Maidanul de la Kiev”, ”revoluțiile colorate” au fost ”experimente eșuate, cu pierderi importante pentru țarile respective”.
La fel, atrage atenția fostul premie, ”formule de genul ”occupy”, ”indignații”” sau, mai recent, vestele galbene.
”Incapacitatea de a desfășura un dialog politic decent, în perioadele dintre alegeri, a devenit toxică pentru societate și alimentează pierderea speranței în găsirea unor soluții de viitor”, scrie Adrian Năstase.
Referindu-se la exemplul dramei de la Caracal, Adrian Năstase atrage atenția că ”disputele sterile din comisiile juridice din parlament” NU vor da mesajul corect ci ”oamenii așteaptă să vadă mai multa ordine și mai multa autoritate din partea instituțiilor statului, exprimată ferm dar în limitele unor legi moderne, europene”.
Finalul este unul simbolic, atât pentru manipulările din stradă, cât și cele din politică – inclusiv în cazul dramei menționate.
”În ultimii ani, în România s-au înmulțit foarte mult șacalii. Influența lor se simte și în politică…”, a scris Adrian Năstase pe blogul personal – unde puteți citi integral articolele.
