BUCUREȘTI, 6 aug - Sputnik, Evan Răutu. Cursurile noului an şcolar 2019 - 2020 vor începe pe data de 9 septembrie, a decis acum puțin timp ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz.
”În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019 - 2020 să fie luni, 9 septembrie”, se arată într-un comunicat al MEN, transmis Agenției naționale de presă, AGERPRES.
Decizia a fost luată ”ca urmare a discuţiilor purtate între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi partenerii săi de dialog social”, se arată în comunicat.
”Semestrul I va începe pe 9 septembrie şi se va încheia pe 20 decembrie 2019, iar semestrul al II-lea va începe pe data de 13 ianuarie şi se va încheia pe 12 iunie 2020, cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni”, transmite Agerpres.
Pe de altă parte, iată vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ:
- vacanţa de iarnă: 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020;
- vacanţa de primăvară: 4 aprilie - 21 aprilie 2020;
- vacanţa de vară: 13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021.
De asemenea, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019, se arată în comunicat.
”Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a - în data de 5 iunie 2020”, precizează MEN
„Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri”, transmite AGERPRES.